Servicii promotionale pentru clientii SoftNet

Autor: Iuliana Butuc Cerchez 20.11.2001


Group SoftNet - Advanced Lotus Business Partner impreuna cu IBM Romania lanseaza o noua oferta promotionala adresata companiilor care utilizeaza in mod curent produsele Lotus, comunica oficialii celor doua firme.

Astfel, companiile interesate sa achizitioneze licente Lotus Notes/ Domino prin SoftNet pot beneficia, pana pe 20 decembrie, de servicii gratuite reprezentand 7% din valoarea comenzii (Notes Domino R5 sau alte produse Lotus).

Aceste servicii constau in instalare sau configurare de servere Domino si statii de lucru Notes, consultanta pentru platforma software Lotus Notes/ Domino, cursuri de utilizare, administrare si dezvoltare de aplicatii, up-grade pentru versiunile Lotus mai vechi precum si solutii pentru managementul documentelor bazate pe eDoc.

In prezent in lume exista peste 85 de milioane de utilizatori Lotus Notes/ Domino iar compania SoftNet isi propune prin aceasta campanie sa vina in intampinarea dorintelor potentialilor clienti si sa-i pastreze fideli pe cei existenti, a declarat Vasile Baltac, presedintele societatii.