Nistor Coita: "Comentarii la viata cotidiana"

Autor: Ioana Vlasiu 17.11.2006
Graficianul si pictorul Nistor Coita inventeaza o lume miniaturala care prolifereaza frenetic, la limita terifiantului. O lume larvara, dar vesela si neastamparata, licentioasa adeseori, pe care lentila maritoare a desenatorului o scoate din anonimat.
Ann Albritton a atras atentia asupra modului in care ochiul lui Nistor Coita actioneaza ca o camera de luat vederi, marind sau micsorand distantele care-l separa de obiectul atentiei sale. Jocul cu distantele e raspunzator de ambiguitatea figurilor, marionete dezarticulate scapate din mainile papusarului, care evolueza derutant intre ornament si naratie. De la distanta efectul e decorativ, de aproape ilustrativ. Structura repetitiva a imaginii in forma de retea lasa impresia ca figurile revin mai mult sau mai putin identic. In fapt, ele difera si sunt antrenate in cele mai variate actiuni. O fantezie grafica debordanta se consuma la nivelul acestor "groteschi" moderni, care au preluat de la stramosii lor antici si renascentisti tocmai ambiguitatea de care pomeneam, statutul lor incert, plasat intre decor si figuratie autonoma, unde elemente geometrice, umane sau animale isi disputa acelasi spatiu. In cazul lui Coita, titlurile lucrarilor nu sunt superflue, cum se intampla adeseori, asa ca merita citate cateva: Comentarii la viata cotidiana, Cursul lucrurilor, Carnaval, Spatiu animat, Calatoriile Zenobiei, etc.
Cu studii in anii 60 la Academia de Arta clujeana, Nistor Coita apartine unei generatii care a trait cu fervoare deschiderea culturala din vremea debutului sau. A asimilat rapid si cu folos o intreaga cultura vizuala contemporana si s-a situat intr-o problematica estetica vie. Semnele-imagini ale lui Coita sunt propriul sau raspuns la iconoclastia moderna. Ele se afla intr-o relatie de complicitate cu scrierea prin caracterul lor rezumativ si valoarea lor gestuala.
Daca, de la pictograma la alfabetele moderne, scrierea a trecut printr-un proces constant de abstractizare, nu este mai putin adevarat ca speculatia formala care a insotit litera a subminat tocmai caracterul ei abstract si ca raportul litera-imagine este reversibil, infinit variabil, pasibil oricand de metamorfoze. Scrierea-imagine, solidara prin miscare, gest, impuls cu tot ceea ce reprezinta unicitatea artistului, este pentru Coita metoda prin care se autoexploreaza si se livreaza cu toata intimitatea sa celorlalti.