Balneoclimaterica Sovata si-a majorat cifra de afaceri cu 28% la noua luni

Ziarul Financiar 15.11.2006
Balneoclimaterica Sovata a inregistrat in primele noua luni ale anului o cifra de afaceri de 13,4 milioane de lei (3,8 mil. euro), cu 28% peste nivelul din perioada similara a anului trecut, in timp ce profitul net a crescut de trei ori, pana la 3,2 milioane de lei (peste 900.000 euro).
Veniturile financiare al Balneoclimaterica au avansat in intervalul ianuarie-septembrie cu 122%, iar cele din exploatare cu 27%, in timp ce cheltuielile totale au urcat cu aproape 6%.
"Luand in considerare caracterul sezonier al activitatii desfasurate se poate constata o reala imbunatatire calitativa a activitatii de baza comparativ cu aceeasi perioada din 2005", se arata in raportul trimestrial al companiei. Mediafax