Varujan Vosganian, favorit in cursa pentru comisar european

Autori: Iulian Anghel , Daniela Cuciureanu 20.10.2006
Senatorul liberal Varujan Vosganian (48 de ani), presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, este, cel mai probabil, viitorul comisar european din partea Romaniei.
Anuntul urmeaza sa fie facut astazi de premierul Calin Popescu-Tariceanu. Vosganian, un apropiat al premierului, a fost prima si singura pro-punere inaintata de seful Guvernului roman sefului Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso.
Solutia de rezerva era ieri ministrul de externe Mihai-Razvan Ungureanu, in cazul in care seful Comisiei nu l-ar fi acceptat pe Vosganian. Lucrurile erau, in mare parte, lamurite aseara. In urma unor discutii cu Bruxellesul, seful Comisiei si-ar fi dat ok-ul pentru nominalizarea liberalului Vosganian drept comisar din partea Romaniei, potrivit unor surse concordante, la curent cu dialogul dintre Guvenul roman si Comisie.
Potrivit acelorasi surse, este putin sa se mai schimbe ceva, desi, in cursul zilei de ieri, in cursa mai erau Mihai-Razvan Ungureanu, dar si ministrul integrarii Anca Boagiu - asta in cazul in care s-ar fi decis ca sefului Comisiei sa-i fie transmise mai multe propuneri, asa cum sugerase, anterior, presedintele Traian Basescu. Aceleasi surse au spus ca propunerea a fost una singura - Varujan Vosganian, Ungureanu fiind pastrat pentru cazul in care, printr-un accident, Barroso nu l-ar fi acceptat pe primul.
Raspunsul oficial urma sa fie comunicat Bucurestiului aseara, dupa inchiderea editiei. In urma primirii acestui raspuns, seful Executivului urma sa-l puna la curent pe presedintele Traian Basescu cu solutia la care s-a ajuns. In ultimele zile au existat o serie de ciocniri politice minore, in legatura cu cine are dreptul si cate nominalizari trebuie facute pentru fotoliul de comisar. Presedintele Traian Basescu a opinat ca trebuie facute doua propuneri - un liberal si un democrat, urmand ca alegerea sa apartina sefului Comisiei.
Premierul a spus insa ca va face o singura propunere, intarind ca, potrivit cutumei, el este cel care face nominalizarile, presedintele urmand sa fie doar informat inainte ca nominalizarea sa devina publica.
Romania nu are proceduri interne de desemnare a comisarului (in alte tari el este, de pilda, audiat in parlamentele nationale).
Insa, potrivit procedurilor curente, seful Guvernului transmite presedintelui Comisiei o propunere, aceasta urmand sa devina publica dupa ce seful Executivului de la Bruxelles o va fi acceptat deja.
Potrivit Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE, comisarul roman si bulgar sunt numiti de Consiliul European (sefii de state si de guverne), de comun acord cu presedintele Comisiei, dupa consultarea Parlamentului European.
Asadar, dupa ce seful Comisiei va fi acceptat propunerea venita de la Guvern, el va trece de audierile din Parlamentul European. Va trebui sa dea un veritabil examen in fata Parlamentului European, fiind audiat de comisiile de specialitate si validat, in final, de plenul Parlamentului.
Acceptul sefilor de state este mai degraba formal.
Cea mai probabila data pentru audierea noilor comisari (cel roman si cel bulgar) este 27-28 noiembrie, iar pentru organizarea votului sunt luate in calcul perioada de dinainte de 25 decembrie, 4 ianuarie sau 9 ianuarie.
In cursa pentru fotoliul de comisar au fost vehiculate urmatoarele nume: Mihai-Razvan Ungureanu, Anca Boagiu (ministrul integrarii), Monica Macovei (ministrul justitiei), Cristian David (ministrul pentru aquis), Leonard Orban (secretar de stat in MIE) si Gyorgy Frunda, senator UDMR si Varujan Vosganian, senator PNL. Din opozitie au fost avansate numele lui Vasile Puscas, Cristian Diaconescu sau Adrian Severin, toti de la PSD.

Ce prevede Tratatul de aderare (art. 45)
"Un resortisant al fiecarui nou stat membru este numit membru al Comisiei de la data aderarii. Noii membri ai Comisiei sunt numiti de catre Consiliu (sefii de state si de guverne ai UE - n.n.), de comun acord cu presedintele Comisiei, dupa consultarea Parlamentului European."

Varujan Vosganian
Economist si matematician de formatie, Vosganian s-a remarcat si ca scriitor, publicand mai multe volume de poezii. Doctor in economie al Academiei de Studii Economice Bucuresti, premiat de-a lungul timpului la nivel national si international pentru proza, poezie si pentru aportul adus la dezvoltarea pietei de capital din Romania, Varujan Vosganian joaca un rol in viata politica romaneasca din 1990, cand a devenit deputat din partea Uniunii Armenilor din Romania, fiind presedintele formatiunii.
A fost presedinte al Uniunii Fortelor de Dreapta din Romania (UFD) intre 1996 si 2003, data dupa care partidul sau a fuzionat cu PNL. Acum Vosganian este senator liberal, presedinte al Comisiei de buget, finante, activitate bancara si piata de capital din Senat si totodata purtator de cuvant al Partidului National Liberal.
Vosganian nu este un strain al politicilor europene, el fiind membru al Consiliului Expertilor Internationali ai Centrului European de Studii Politice cu sediul la Bruxelles, un think tank de prestigiu al Europei care se ocupa cu propunerea de solutii la cele mai controversate probleme ale Europei si cu analizarea politicilor Uniunii Europene. Varujan Vosganian vorbeste engleza si franceza.