Contec Foods: Investim 4 mil. euro in cresterea productiei

Autor: Dana Ciriperu 30.10.2006

Directorul general al Contec Foods, unul dintre producatorii importanti de conserve de legume si fructe de pe piata locala, spune ca nu este interesat de achizitii, pentru ca fabrica achizitionata la Tecuci permite cel putin triplarea productiei.
"Nu suntem interesati de achizitii pentru ca activul nostru este destul de mare pentru a construi mai mult de trei, patru fabrici. Cred ca e mai dificil sa lucrezi cu mai multe centre de productie in zone diferite pentru ca nu ai acelasi control", spune el.
Potrivit lui Aifun Suliman, potentialul fabricii de la Tecuci nu este inca valorificat la maxim.
"Avem si avantajul unuia dintre cele mai mari bazine legumicole din tara. Am plecat din Bucuresti (n. red. - unde compania avea un centru de productie pana in 2005) pentru ca acolo costurile de exploatare erau prea mari", considera directorul Contec Foods.
Primul centru de productie al companiei a fost intr-o localitate din judetul Dolj. Ulterior, actionarii au decis sa mute productia mai aproape de Bucuresti, din cauza unor probleme logistice, a lipsei materiei prime si a distantei destul de mari fata de principala piata de desfacere. Dupa ce au inceput productia intr-un spatiu inchiriat aproape de Capitala, cei doi actionari ai Contec au aflat despre vanzarea fabricii de conserve din Tecuci.
"Am achizitionat fabrica din Tecuci in 2004, in urma unei licitatii organizate de AVAB. Am platit atunci circa un milion de dolari. Dupa aceasta achizitie am renuntat la toate celelalte centre de productie si ne-am concentrat activitatea la Tecuci", spune Aifun Suliman.
Potrivit actionarului Contec, fabrica achizitionata in Moldova era cea mai mare din Romania inainte de 1989, fiind si principalul exportator de legume si fructe.
"Am cumparat 18 hectare de teren si 6 hectare de constructii. E un activ mare, dar asta ne-a adus si ceva probleme in reamenajarea fabricii, motiv pentru care ne-am mutat abia in 2005", spune el.
Odata cu achizitia fabricii, actionarii Contec Foods au mai cumparat si 135 de hectare de livada, care se afla acum intr-un proces de reintinerire.
"Lipsa materiei prime este una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntam. Suntem nevoiti sa mergem in Ungaria sa cumparam castraveti, de exemplu, pentru a putea onora comenziile", spune administratorul Contec Foods.
Compania are o capacitate de productie de circa 20.000 de tone anual, peste 85% fiind sub brand propriu. "Lucram si in regim private label pentru retelele de key-accounts", spune Aifun Suliman.
Portofoliul de produse al Contec Foods include trei categorii: pasta de tomate si produse derivate din rosii, muraturi si produse dulci (gemuri si compoturi). "Initial, ponderea mai mare in vanzari o avea pasta de tomate, insa odata cu disparitia unor competitori am echilibrat productia", spune el.
De la preluare, actionarii Contec au investit peste 5,5 mil. euro in fabrica de la Tecuci. "N-am accesat fonduri europene pentru ca perioada pana la aderare era destul de scurta, iar noi am dorit sa continuam investitiile intr-un ritm mai accelerat", spune el.
Alaturi de investitia in productie, actionarii Contec au decis ca din acest an sa aloce resurse importante si pentru promovarea brandului Olympia.
"Investim in brand pentru ca fara aceste investitii nu putem ramane pe piata. Am considerat ca e bine sa investim in brand inainte de aderare, sa semnalizam produsul nostru consumatorului roman si sa le atragem atentia ca suntem prezenti pe aceasta piata", spune Aifun Suliman.
Compania a alocat pentru prima data de la infiintare un buget de 300.000 de euro pentru promovarea brandului Olympia pe piata locala.
"Ne dorim cote de piata pe fiecare de categoriile pe care suntem prezenti", spune Aifun Suliman.
Contec Foods a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 11,3 mil. euro, iar pentru acest an reprezentantii companiei estimeaza o crestere de cel putin 30%. "Cresterea productiei va fi de circa 80%, insa mare parte dintre aceste rezultate se vor vedea in cifra de afaceri de anul viitor", spune directorul Contec.
Contec Foods este o companie detinuta de doi oameni de afaceri, Aifun Suliman, roman de nationalitate turca, si Levent Atin, de origine turca. Cei doi sunt unici actionari ai companiei de distributie Marathon, cu o cifra de afaceri de peste 40 de milioane de euro in 2005. Compania detine 10 depozite in toata tara si acopera peste 55% din teritoriu prin distributie directa.
"Daca suprafetele agricole vor fi lasate in continuare la voia intamplarii, in maximum doi ani vor exista fermieri straini care vor veni in Romania si vor lucra pamantul in locul celor romani. Trebuie sa folosim potentialul enorm pe care il are agricultura romaneasca", este de parere Aifun Suliman.
Piata de conserve din legume si fructe este estimata la aproape 300.000 de tone, insa peste jumatate din volume sunt realizate de produse din import. Potrivit unui studiu al MEMRB, peste 50% din vanzarile valorice de conserve de fructe sunt realizate de supermarketuri si magazinele mari. Printre concurentii Contec Foods se numara KlevekFactory, Mandy Foods, Leader sau MIB Prodcom.