Rosneft, noul star al Rusiei, mareste productia de petrol

Autor: Dragos Prioteasa 05.10.2006
Sergei Bogdanchikov, presedintele executiv al companiei petroliere Rosneft, estimeaza pentru 2006 o productie mai mare cu 10% fata de anul trecut, titreaza The Moscow Times.
Compania, care este noul star al industriei petroliere din Rusia, se asteapta sa produca anul acesta 82 de milioane de tone de petrol, in crestere de la 74,6 milioane de tone inregistrate in 2005. Planurile pentru 2007 sunt de 95 de milioane de tone.
Rosneft se asteapta la o crestere a productiei ca urmare a exploatarii de noi zacaminte in estul Rusiei si Siberia. Bogdanchikov spune ca rezervele de la Sakhalin-5, explorate impreuna cu BP, sunt pe cale de a fi exploatate. Un put de forare a fost instalat si la Sakhalin-3, urmand sa fie testat peste doua saptamani.
Cotidianul Kommersant scrie ca Rosneft intentioneaza sa obtina un imprumut de circa 20 mld. dolari (15,7 mld. euro) pentru a achizitiona cat mai mult din activele Iukos. Printre bancile vizate pentru acordarea imprumutului se afla si Deutsche Bank.
Valoarea estimata a gigantului petrolier este de aproximativ 60 mld. dolari (47 mld. euro) si beneficiaza de pe urma politicii duse de Rusia de a prelua controlul asupra companiilor din industria petroliera, fiind o societate detinuta de stat.
Gigantul a reusit sa atraga in iulie prin oferta publica circa 10,4 mld. dolari (8,1 mld. euro).