Spionii care au intrat in frig (VI)

Autor: Marius Oprea 29.09.2006
Realitatea, asa cum o desprindem din cele ce urmeaza, bate tot: si istorie, si film, dar si documente. In acest caz realitatea este imbibata de un anume fel de tristete care o poate eterniza. Constantin Saplacan, Adrian Stefanescu, Willi Spindler, Mathias Bohn si Gheorghe Barsan, cinci dintre supravietuitorii celui de-al doilea razboi mondial, au venit acasa in septembrie 1951. Prizonieri de razboi, au intrat de bunavoie in alt razboi. Rece, dar la fel de crud. Ei sunt unii dintre "parasutistii" cu a caror capturare se mandrea si se mandreste inca Securitatea in foamea ei de spioni.
Nu mult dupa parasutarea lor pe o culme a muntilor Fagaras, Saplacan si Bohn au parasit grupul celor cinci, coborand din munti; primei persoane pe care au intalnit-o, un batran de 70 de ani, i-au spus imediat ca au fost parasutati de americani ca sa sprijine lupta romanilor impotriva comunismului. Nu stim ce le-a raspuns batranul, dar i-a condus in hotarul comunei Sarata. Aici, povesteste Bohn, "am stat de vorba cu un satean care taia un salcam; i-am cerut sa ne dea de mancare contra cost si a refuzat. Noi i-am spus ca suntem partizani. L-am intrebat cat se plateste o zi de munca si a spus ca 200 de lei". I-au dat omului 200 de lei si au coborat din Sarata la Porumbacu. Aici au baut o tuica la MAT, restaurantul satesc, si s-au dus linistiti la gara. Aveau tren abia seara tarziu. S-au intors in sat, unde au mancat contra cost in ograda unui localnic. La Sibiu au ajuns aproape de miezul noptii. Negasindu-si de dormit prin zona garii, au iesit la marginea orasului si s-au culcat intr-un stog de paie. A doua zi, s-au indreptat catre piata de vechituri a orasului. Aici au intrat in vorba cu telalul Gustav Socz, care i-a ajutat sa cumpere alimente, ceea ce ii va si atrage mai tarziu acuzatia de "tentativa de spionaj". Dupa ce au reusit sa cumpere toate cele trebuincioase, au luat din nou calea catre adaposturile lor din munte.
Intre timp insa, pe ceilalti, ramasi in padurile Fagarasului, i-a razbit frigul, foamea si nelinistea. Willi Spindler povestea mai tarziu: "La 2 noiembrie 1951, cand ne-am terminat alimentele, am hotarat sa coboram din munti in sate pentru a ne procura alimente. Dupa ce am ajuns la poalele muntelui, Barsan si Puiu Ilie mi-au propus sa ma duc impreuna cu ei la Timisoara, ca ei vor sa se duca acasa. Am discutat cu totii si am cazut de acord sa plecam din munti pana la primavara. Asa ca am pornit cu totii spre Sibiu; am ajuns seara la Podu Olt, am trecut apa si apoi ne-am culcat toti trei pe camp, unde am dormit pana pe la 3-4 dimineata". Rebegiti de frig, "spionii" s-au indreptat spre oras, unde au ajuns dupa vreo sase ore; aici, intr-un parc, Willi Spindler s-a decis sa ramana totusi acasa: ai lui locuiau pe strada Campului, la numarul 9. Usa i-a deschis-o celui ce fugise de acasa in urma cu mai bine de sapte ani sora cea mica; mama lui era plecata la fantana. Nu sunt greu de imaginat imbratisarile care au urmat. Acasa a spus doar ca a trecut granita fraudulos, revenind in tara din Iugoslavia. Dupa o ora, s-a intors in parc, unde il asteptau Barsan si Puiu Ilie. Willi Spindler le-a spus clar ca, pana la primavara, cand se va intoarce in munti, el se lasa de spionaj. Apoi "i-am luat si pe ei si i-am dus la mine acasa. Dupa ce am ajuns la parintii mei, am baut cate un pahar de tuica cu ei". S-au inteles ca la primavara cei doi sa treaca sa il ia, dupa care a facut schimb de paltoane cu Puiu Ilie, care mai avea de mers pana acasa, in Caras Severin, si era mai rau imbracat.
Sirul naivitatilor acestor "spioni" continua si se amplifica. Dupa doua zile de la inapoierea acasa, Wilhelm Spindler s-a dus la orele diminetii, insotit de tata si de fratele mai mare, la Militie. Aici, locotenentul Ion Georgescu, seful Biroului Controlul Strainilor, i-a luat o declaratie cum ca a trecut granita fraudulos din Iugoslavia si l-a lasat sa plece. Tavalugul aparatului politienesc fusese insa eliberat din zagazuri: Georgescu l-a anuntat de cazul ivit pe Victor Nistor, omologul lui de la Directia Regionala de Securitate Sibiu, iar acesta a raportat mai departe colonelului Teleman Ambrus, care a ordonat imediat arestarea suspectului. Se facuse ora cinci a amiezii. Spindler mai venise intre timp o data la Militie, unde i se spusese sa se intoarca mai tarziu. A facut-o tocmai cand locotenentul Nistor si sublocotenentul Tudor Marta, veniti de la sediul Securitatii, il apostrofau pe militianul Georgescu pentru ca-l lasase sa plece. Wilhelm a ajuns, fara sa apuce prea bine sa-si dea seama ce se intampla, in fata Serviciului de Anchete de la Securitatea din Sibiu.
Arestarea celorlalti a fost si ea la fel de putin spectaculoasa, cu tot statutul lor de spioni. Sa incepem chiar cu seful grupului, Saplacan. Un raport ulterior al sectoristului Aurel Oana, cel care l-a prins in Sibiu, dupa cateva zile de la autodenuntul lui Spindler, pe "temutul spion" Saplacan, rememora intamplarea:
"La ordinul de a ma deplasa la restaurantul Unirea si de a aduce pe individul suspect care chefuieste cu lautari, m-am dus acolo, dar nu l-am mai gasit. Acesta plecase cu tot cu lautarii la restaurantul Jiul, pe strada Molotov. L-am gasit, l-am invitat la Militie si a spus ca nu vine". Luat cu forta, Saplacan a incercat sa-l mituiasca pe subofiter, fara sa reuseasca. A sfarsit prin a lesina. La Militie, s-a constatat falsul actului de identitate: seria buletinului sau era de fapt a unui tanar, Katona Stefan din Cluj, cursant de la scoala de partid Jdanov din Bucuresti.
Prinderea lui Puiu Ilie il caracterizeaza pe gainarul din Rusca Montana. Maruntul hot devenit spion, dupa ce a hotarat sa-si paraseasca la 1 decembrie camarazii ramasi in munti, a fost arestat in tren, dupa ce incercase sa vanda monede din aur unei doamne din Ploiesti. In momentul arestarii, vrea sa se sinucida, dar inghite cartusul cu cianura, in loc sa-l striveasca intre dinti. "Apoi am fost retinut si internat de urgenta in spital, unde mi s-a facut o operatie si a fost scos cartusul cu otrava", povestea resemnat Puiu Ilie momentul final al arestarii sale de catre un subofiter de militie, ajutat de un militar in termen, ca urmare a dialogurilor nesabuite purtate, sub influenta alcoolului, cu ceilalti calatori.