Directorul Companiei de Drumuri, inlocuit cu seful filialei Iasi

Autor: Mediafax 27.09.2006
Directorul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Liviu Damboiu, a fost inlocuit din functie cu directorul sucursalei din Iasi a companiei, Dorina Tiron, a declarat ministrul transporturilor, constructiilor si turismului, Radu Berceanu. "N-am sa-i fac domnului Damboiu un repros formidabil, insa dumnealui este obisnuit cu stilul de lucru usurel din CNADNR. Nu am inteles nici stilul acestuia, intelegator cu constructorii, chiar daca acestia nu realizau lucrari de calitate", a spus Berceanu. El a aratat ca i-a cerut in mai multe randuri lui Damboiu sa nu aprobe toate solicitarile de suplimentare de fonduri formulate de constructori. Berceanu a precizat ca noul director a fost ales ca urmare a rezultatelor sale, fiind a doua optiune dupa directorul filialei din Constanta a CNADNR care a refuzat insa acest post.