Reducerile cresc incasarile magazinelor cu 20-40%

Autor: Mediafax 25.09.2006
Reducerile practicate de magazine in lunile august-septembrie, care marcheaza finalul sezonului de vara si pregatesc lansarea colectiei de toamna-iarna, au adus comerciantilor incasari cu 20-40% mai mari decat in perioadele obisnuite. "In intervalul august-septembrie, vanzarile din magazine au crescut cu aproximativ 35%", a declarat directorul de marketing al companiei TinaR, Ema Dovletiu. O evolutie ascendenta a incasarilor a inregistrat cu ocazia reducerilor de la sfarsitul sezonului de vara si lantul de hipermarketuri Carrefour, avansul fiind de circa 20-25%, in functie de magazin. Chiar daca perioadele de reduceri ieftinesc o paleta foarte larga de produse, cele mai cunoscute si mai extinse sunt cele practicate in magazinele de haine si accesorii, unde preturile coboara cu 20% pana la 70-80%. In general, vanzarile realizate de magazine in aceste intervale de timp reprezinta cel putin 10-20% din totalul anual. "Putem spune, cu siguranta, ca astazi exista nu numai o legislatie si un cadru legat bine reprezentat, dar si o cultura in materie de perioade reglementate de reduceri", a afirmat directorul de marketing al SSD Sport System Development (Lotto Romania), Diana Ciuta.