Grupul de firme Eurolines stagneaza la 15 mil. euro in primul semestru

Ziarul Financiar 14.09.2006
Grupul de firme Eurolines a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 15 milioane de euro, potrivit lui Dragos Anastasiu, general manager al companiei si unul dintre cei doi actionari ai companiei.
"Cifra de afaceri la jumatatea anului a ramas stabila fata de aceeasi perioada a anului trecut pentru ca sunt domenii in care ne-am orientat spre eficientizare, iar in multe momente eficientizarea se realizeaza si prin reducerea cifrei de afaceri", adauga el.
Grupul este format din aproximativ 16 firme cu activitati diverse, de la agentie de turism, transport de marfa si de persoane, leasing auto, taximetrie sau curierat.