Cu 115 unitati noi in 6 luni, BRD devanseaza BCR la prezenta teritoriala

Autor: Liviu Chiru 04.08.2006
BRD-SocGen opera la sfasitul lui iunie o retea de 441 de sucursale si agentii, ajungand astfel sa devanseze BCR in topul prezentei teritoriale. La sfarsitul lui iunie, BCR opera o retea de 419 unitati. Banca cu cea mai mare retea teritoriala ramane de departe CEC, care opereaza peste 1.400 de unitati, insa cu o eficienta redusa. De la inceputul acestei an, BRD a facut un secret din planurile sale de extindere a retelei. Banca s-a dezvoltat insa agresiv, deschizand in primele sase luni nu mai putin de 115 unitati noi. Datele privind dimensiunile retelei au fost facute publice de actionarul principal al bancii - Societe Generale, odata cu anuntarea rezultatelor financiare ale grupului pe primul semestru. BCR a mai deschis, in luna iulie, inca 10 unitati, ajungand la 429. Nic i oficialii BCR nu comunica o tinta privind extinderea, preferand sa anunte doar noile deschideri. Banca Transilvania, unul dintre jucatorii cei mai dinamici din sistem, a deschis in prima jumatate a anului 61 de unitati, reteaua sa ajungand la 276 de sucursale si agentii. Pentru anul acesta, banca si-a propus sa ajunga la 300 de unitati. Raiffeisen Bank a anuntat recent ca a ajuns la 233 de unitati, dupa ce a deschis 16 sucursale de la inceputul anului. Pentru 2006, este planificata deschiderea a 44 de unitati noi.