Codul proastelor maniere

Autor: Andrei Terian 28.07.2006
In aparenta, Ghidul nesimtitului* e o carte pe cat de facila, pe atat de inutila. In realitate insa, lucrurile nu stau deloc asa. Facila cartea lui Radu Paraschivescu nu are cum sa fie, de vreme ce atesta o competenta de invidiat. Codul bunelor maniere il cunoastem, cel putin teoretic, cu totii - chiar daca nu intotdeauna il si respectam. Dar asta nu inseamna ca tot ceea ce nu e prevazut acolo devine automat o forma de nesimtire.
Pampalaul care iti varsa cafeaua pe camasa, hipopotamul care te calca pe varful pantofului la vreo coada interminabila sau mironositul care iti raspunde monosilabic - toate aceste antropoide indica nu atat nesimtirea, cat pauzele de concentrare ale Mamei Naturi.
Dimpotriva, adevarata nesimtire are regulile ei, cu nimic mai prejos decat acelea ale "simtirii"; cu alte cuvinte, nesimtirea presupune un set de principii, un ansamblu de norme, un repertoriu de practici sau, daca vreti, o intreaga semiologie. In fond, Ghidul nesimtitului e un cod al proastelor maniere, un tratat de etologie care analizeaza cu falsa seriozitate o tema deloc neserioasa. Secretul abordarii unui subiect frivol este sa eviti atat morga doctorala, cat si contaminarea cu vulgaritatea care te inconjoara la tot pasul. Radu Paraschivescu a inteles perfect acest lucru, iar sarmul cartii sale provine, intr-o anumita masura, tocmai din acest tangaj intre organizarea pedanta a materiei si acoladele neglijente, intre tonul doctissim al expunerii si puseurile de trivialitate: "Intr-un autobuz nu se suie, ci se navaleste. Stilistica momentului trebuie sa aiba ceva de meleu rugbistic, de caft pe maidan, de imbulzeala ceausista la tejghea, cand vanzatoarea le anunta celor o suta de soimi ai cozilor ca mai erau doar treizeci de pachete cu gaturi si gheare de pui. Accesul in mijlocul de transport respecta o lege naturala, cu ecouri darwiniene: the survival of the fittest" (p. 28).
Cat priveste gradul de (in)utilitate al cartii, eficacitatea ei se concretizeaza printr-un balans similar. Fireste, se poate glosa din plin - a facut-o, de altfel, suficient de convingator Tudorel Urian in Romania literara din 14 iulie - cu privire la tipurile si tertipurile nesimtirii la romani. Insa mai interesanta decat exemplele si argumentele pe care le aduce autorul mi se pare o anumita strategie retorica de manipulare/educare a cititorului. O strategie paradoxala, avand in vedere ca Radu Paraschivescu recunoaste ca adresarea directa catre nesimtit pare "o incercare de a vinde castraveti gradinarului" (p. 23).
Numai ca, pe de o parte, acest captatio original este atat de eficient, incat cititorul e tentat uneori sa intre, fie si pentru o clipa, in pielea "personajului": "Cum adica sa-si ajute prietena sa se aseze? Da' ce, singura nu poate? E schiloada? Sta in carucior? E coca mica? Nu poate sa-si lipeasca fundul de scaun fara asistenta tehnica? Poftim situatie. E plin pamantul de ciudati" (p. 123). Iar, pe de alta parte, autorul nu uita de suferintele victimelor, a caror voce se aude pana si din cel mai sufocant colt de autobuz: "S...t totul sta sub semnul unei prabusiri iminente. Ti-ai dori sa te asezi, dar n-ai unde. Ai vrea s-o iei la fuga, dar nu poti. In secunda dinaintea colapsului, cu o ultima sfortare, te intinzi spre geamul cel mai apropiat si-l deschizi cu o mana tremuratoare, asteptand gura de aer curat ca pe o providentiala izbavire. Esti pe punctul sa eviti lesinul, insa chiar atunci mai faci o descoperire perplexanta: nesimtitul e anaerob" (p. 40). Efectul acestor oscilatii programate este unul destul de pervers, inducand pe nesimtite (e un fel de-a zice) senzatia de identificare cu protagonistul. Nesimtitul, iubite cetitoriule, c'est toi! Sau, in orice caz, ai putea fi. Sau, la fel de bine, ai putea fi victima, adica "antieroul" cartii. Depinde de tine ce rol vrei sa joci in acest imens performance care este viata sociala.
Nu multe sunt cartile in care mi-a fost dat sa intalnesc mostre comparabile de subtilitate sub raportul pedagogiei morale. Din acest punct de vedere, reusita incontestabila a lui Radu Paraschivescu tine nu atat de atitudinea "corecta" (adica semipamfletara) fata de nesimtire, cat de abilitatea de a transfera aceasta perspectiva asupra cititorului. Iar singurele scaderi ale cartii sunt acelea in care autorul intinde prea mult coarda moralizarii (v. consideratiile despre ritualurile de imperechere, de la p. 79).
E drept ca cele spuse mai sus sunt valabile doar daca citim cartea (si) in cheia eseisticii morale. Ceea ce e recomandabil, dar nu obligatoriu. Caci Ghidul nesimtitului poate fi citit, in acelasi timp, ca un roman. Unul cu personaje (pozitive: femeia "tuta sola", ochelaristul, pensionarul; negative: cocalarul, "nesputitul", vecinul de scara, VIP-ul etc.), actiune (de regula, plasata la limita dintre SF si horror: "Narile se strang asuprite, nasurile se stramba haotic, gurile se pungesc vested, ochii ies neincrezator din orbite, sprancenele se arcuiesc in circumflexuri interogative"), conversatii galante ("Misca, fa, din calea mea, ca te fac pasta de mici") si numeroase gaselnite ale naratorului (un nesimtit miroase de parca s-ar fi parfumat cu "Cristian Dihor"; altul, labartat lasciv pe bancheta trenului, aduce cu "un remake dupa Tentacule, varianta falusata"; altul pipaie femeile "cu meticulozitatea unui controlor de calitate care supravegheaza un lot de produse ceramice exportabile in spatiul Schengen" etc.).
Or, in acest caz, nu ne mai ramane decat sa ne consolam cu vorbele nemuritorului Paul Georgescu: "Daca-i Baal, Baal sa fie!".
*) Radu Paraschivescu, Ghidul nesimtitului, cu un cuvant de intampinare de Andrei Plesu si cu un prolog in versuri de Serban Foarta, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006, 192 p.