O idee publicitara: romanul-foileton

Autor: Sonia Cristina Stan 07.07.2006
Marile romane de capa si spada cunoscute in toata lumea au fost la origine o gaselnita publicitara menita sa relanseze presa franceza aflata intr-o criza puternica, din pricina pretului ziarelor, inaccesibil omului de rand.
In epoca aparitiei genului care le-a facut celebre - romanul-foileton - un abonament la ziar costa in jur de 80 de franci, cam cat un salariu mediu al unui muncitor parizian*. Astfel, in 1836, an de referinta in istoria presei franceze, apar cotidianele Le Siecle si La Presse, al caror abonament era de 40 de franci. Cum a fost posibil ca ambele gazete sa se vanda la jumatate din pretul pietei si sa marcheze un moment de cotitura, asezand presa acelei epoci pe noi structuri?
Considerat fondatorul presei moderne in Franta, Emile de Girardin are inspiratia de a scoate bani din publicitate pentru aparitia gazetei sale (idee care mai fusese exploatata cu succes inaintea lui si de Theophraste Renaudot in a sa Gazette, prin anii 1600, prima revista de "mica publicitate" din Franta), dar de o maniera mai subtila decat in trecut. Ini tial asociat cu Armand Dutacq (care se separa de el la scurt timp si scoate propria revista - Le Siecle), Girardin infiinteaza La Presse, cotidian in care incepe publicarea de romane-foileton, ceea ce ii va aduce, in scurt timp, nebanuit de multi cititori.
Cunoastem cu totii ce inseamna azi romanul foileton. Denumirea nu vine asa cum se crede din faptul ca era publicat in episoade succesive, ci dintr-o terminologie jurnalistica existenta la acel moment. "Feuilleton" se numea partea de jos a paginii unui ziar, unde de regula spatiul era rezervat publicarii de literatura**. Pentru ca rolul foiletonului era de a atrage si de a fideliza publicul cititor, aceasta s-a rasfant si asupra scriiturii sale. Textele decupate pentru fiecare zi de aparitie aveau o tehnica aparte: gradatie a suspansului, lipsa introspectiei, narator omniprezent, lupta dintre bine si rau, iar autorul era in slujba ziarului si deci obligat sa nu-si dezamageasca cititorii. Scriitorii cei mai cautati erau cei care puteau sa scrie repede, fiindca nu era vorba de un decupaj, pentru fiecare aparitie, al unui fragment dintr-un roman deja terminat, ci de o scriere in ritmul aparitiei ziarului. Dumas a inteles cel mai bine acest lucru si, impreuna cu prietenul Auguste Maquet, a initiat un fel de "intreprindere" de facut romane-foileton. Ei gandeau impreuna structura romanului si cu ajutorul "negrisorilor" - scriitori tineri care erau platiti la bucata pentru documentare sau fragmente necesare la asamblarea povestii, dar care nu redactau propriu-zis -, ajunsesera sa redacteze un episod chiar in ritmul unui ziar cotidian. Scriitorul nu scria nici pentru a fi original, nici pentru a uimi prin stil, ci pentru a creste vanzarile! Daca romanul nu avea succes la public, autorul trebuia sa gaseasca repede un final, iar romanul sau se termina brusc. Valabila si reciproca: daca romanul aducea cititori, autorul gasea intotdeauna o modalitate de a-l continua iarasi si iarasi. Aceasta a atras revolta "adevaratilor" scriitori, care ii priveau cu ironie pe confratii lor foiletonisti.
Primul roman-foileton a fost Fata batrana al lui Balzac, aparut in La Presse, in timpul anului 1836. Autorul mai publicase fragmente din romane in serial, inainte de a le da editorilor pentru tipar si de aparitia in librarii, dar acestea nu purtau denumirea de foileton si nu aveau o influenta asupra scrierii romanului, asa cum s-a intamplat apoi cu acest gen. Desi este considerat inventatorul genului, Balzac nu s-a numarat printre cei mai celebri scriitori de romane-foileton, ci nume precum Alexandre Dumas, Eugene Sue si Frederic Soulie, iar primul mare succes nu a fost, asa cum s-ar crede, nici Cei trei muschetari al lui Dumas (1844) si nici Misterele Parisului (1842) al lui Sue, ci Memoriile Diavolului al lui Soulie, publicat in 1837 in Journal des Debats.
Este un roman pe care astazi nu mai avem unde sa-l gasim, pentru ca, oricat ar fi fost de pasionante, cele 600 de pagini ale sale nu au mai fost niciodata reeditate. Tema era urmatoarea: un nobil pierdut intr-un castel, personaj melancolic, romantic, primeste intr-o zi o vizita misterioasa, exact in momentul in care era pe punctul de a se sinucide. Cel venit in vizita era insusi Diavolul, care, pentru a-i lua sufletul, il seduce incepand sa-i povesteasca o sumedenie de aventuri malefice despre violuri, morti, furturi. A fost un roman-foileton care a avut o influenta enorma, impunand un filon terifiant, o fascinatie a crimei, o seductie a raului in general, ceea ce i-a atras numeroase acuze. Legenda pastreaza si o anecdota cu privire la acest roman. In 1840, se petrece o intamplare celebra numita in istoria Frantei "Afacerea Lafarge", caz care a beneficiat de o mediatizare incredibila in epoca. Madame Lafarge, protagonista acestui caz, este acuzata ca si-a otravit sotul si soacra cu arsenic (nici astazi nu se stie daca ea a fost vinovata sau nu), iar in momentul arestarii, se spune ca s-a gasit asupra ei un exemplar din Memoriile Diavolului. Presa a titrat atunci: "Sa nu va mire daca cei ce citesc aceasta carte malefica isi vor ucide intr-o zi toata familia cu arsenic".*** In loc sa stopeze cumpararea cartii, afirmatia facuta de catre presa cum ca ar fi o carte periculoasa i-a determinat pe cititori sa vrea sa "se asigure" ca este asa, drept pentru care au cumparat-o intr-un ritm nemaiintalnit. Iata si primul fenomen de difuzare "de masa" a romanului-foileton si a ziarului care il consacrase - Le Journal des Debats. Romanele care au urmat n-au mai mers pe acelasi tipic, ci dimpotriva pe o intriga ce a devenit o constanta a foiletonului: eroi pozitivi, vaduve, orfani, ca in cel de-al doilea mare succes - Misterele Parisului sau lupta Binelui prin eroii sai virtuosi contra Raului ca in Cei trei muschetari.

*) Dupa Pierre Albert, Istoria presei, Institutul european, 2002
**) Dupa Gerard Gengembre, profesor de literatura franceza a secolului al XIX-lea la Universitatea din Caen (Conferinta De la romanul-foileton la romanul de capa si spada tinuta la Colegiul Marcel Gambier din Franta, 2006)
***) Informatie din aceeasi conferinta a lui Gerard Gengembre