Scoala sa inceapa de la 9 dimineata

Ziarul Financiar 20.07.2005
Un senator PNL propune ca orele de curs in invatamantul preuniversitar de zi sa inceapa de la ora 9 si nu de la ora 8, cum este in prezent, atat in institutiile de stat, cat si in cele particulare. Senatorul Mircea Mereuta a depus o initiativa legislativa pentru completarea Legii invatamantului, prin care invoca necesitatea "dezvoltarii armonioase a individului", "limitarile biologice ale oamenilor, si mai ales ale copiilor si tinerilor", "ritmul circadian al individului", dar si necesitatea ca Romania sa se alinieze "bunelor practici" din Uniunea Europeana, unde majoritatea tarilor au ales ora 9 pentru inceperea cursurilor. Senatorul mentioneaza, in expunerea de motive, ca o astfel de modificare a legii "rezolva mai bine problema elevilor aflati la distante mari de unitatea de invatamant si care trebuie sa se scoale cu noaptea in cap, la ore mici, sa se deplaseze chiar si pe intuneric. Med iafax