Elpreco: 3,5 mil. de euro pentru o noua linie de productie
Ziarul Financiar
05.04.2005
Compania din Craiova produce BCA (beton celular autoclavizat), sisteme complete de invelitori si accesorii pentru acestea, precum si sisteme de pavaj.
Veniturile totale ale companiei au fost de aproximativ 15,6 milioane de euro (632 de miliarde de lei) anul trecut, in timp ce profitul net s-a ridicat la 1,4 milioane de euro (55,5 miliarde de lei).
In ultimul an, companii puternice din domeniul materialelor de constructii din Europa au facut achizitii in Romania, pentru a se pozitiona pe o piata cu un mare potential de dezvoltare, care se afla in pragul aderarii la Uniunea Europeana.
Wienerberger (producator de caramizi), Tondach (tigla ceramica), Lasselsberger (placi ceramice), Carmeuse (var) au cumparat producatori romani de profil si au anuntat planuri de investitii de zeci de milioane de euro pentru a se extinde pe piata locala.
Actiunile societatii sunt listate la Bursa Electronica Rasdaq, capitalizarea bursiera a companiei fiind de aproximativ 16,5 milioane de euro.
Actionarul majoritar al societatii este fondul de investitii Broadhurst, cu 55,9% din actiuni, in timp ce SIF Oltenia detine 10,6% din actiuni. Restul actiunilor sunt in posesia unor persoane fizice.
alexandru.cerchez@zf.ro