Lis a fost audiat doua ore la PNA

Ziarul Financiar 29.03.2005


Viorel Lis, fost primar al Capitalei, a fost audiat ieri timp de doua ore de procurorii PNA in legatura cu mita pe care ar fi primit-o demnitari romani de la reprezentantul firmei suedeze care a negociat stingerea datoriei Romaniei catre Suedia. Lis a declarat la iesirea din sediul Parchetului ca "nu are nici o legatura cu aceasta afacere", care, in opinia sa, "este o facatura". El a adaugat ca a fost intrebat de anchetatori daca cunoaste detalii privind negocierile de stingere a datoriei catre Suedia de catre statul roman. In 1997-1998, Primaria Capitalei discuta un contract de concesiune cu firmele ABB si AMOCO, pentru constructia unor termocentrale nepoluante. Pe de alta parte, Primaria Bucuresti a precizat ca nu a avut nici o intelegere ori relatie contractuala cu firma suedeza ABB. Mita care ar fi fost data de compania suedeza ABB unor oficiali romani - conform declaratiei unui director al firmei, acuzat ca ar fi delapidat compania cu 520.000 de euro - ar fi constat in plata unor sejururi in strainatate si achizitionarea unor obiecte, in cursul anului 1998. Mediafax