Sergiu Cunescu a plecat dintre politicieni

Autor: Mirela Luca 18.03.2005


Fostul lider al Partidului Social Democrat Roman (PSDR), Sergiu Cunescu, a incetat din viata miercuri-seara, in ziua in care implinea 82 de ani.


Unul dintre cele mai decente personaje politice ale ultimilor 15 ani, Cunescu si-a legat numele de reinfiintarea si promovarea unuia dintre cele trei partide istorice romanesti. Imediat dupa Revolutie, Cunescu a repus pe picioare Partidul Social Democrat Roman. Era momentul in care Corneliu Coposu reinfiinta PNTCD, iar Radu Campeanu readucea pe scena politica Partidul National Liberal.


Alaturi de Corneliu Coposu si Radu Campeanu, Sergiu Cunescu a fondat in 1992 Conventia Democrata din Romania, alianta politica ce avea sa castige patru ani mai tarziu alegerile parlamentare. Tim p de opt ani, intre 1992-2000, a fost deputat, membru al Comisiilor de Politica Externa si Integrare Europeana din Camera Deputatilor.


Sergiu Cunescu a promovat PSDR in plan extern, fiind primul partid romanesc membru al Internationalei Socialiste.


S-a retras din viata politica o data cu fuziunea PSDR cu, asa cum se numea la acea vreme, PDSR.


A fost un proiect politic caruia Cunescu i s-a opus cu vehementa. Se temea ca PSDR isi va pierde identitatea politica si ca partenerul politic se va folosi de statutul acestei formatiuni pentru a accede in Internationala Socialista. Ceea ce ulterior s-a confirmat.


Insa, in momentul in care a pierdut presedintia partidului, influenta sa in privinta luarii deciziei de fuziune cu partidul condus de Adrian Nastase a devenit minima.


La scurt timp, cele doua partide au fuzionat si Sergiu Cunescu nu a mai revenit, dupa acel moment, in viata politica.
mirela.luca@zf.ro