Utilaje agricole Maschio Gaspardo made in Romania pentru Rusia

Autor: Stelian Negrea 17.03.2005

Filiala romaneasca a unuia dintre cei mai importanti jucatori de pe piata mondiala a utilajelor agricole, Maschio Gaspardo din Italia, a incheiat anul trecut cu vanzari de 5 milioane de euro, in crestere cu 150% fata de anul anterior.


Compania detine o capacitate de productie la Chisineu-Cris, langa Arad, de unde a inceput sa exporte pe piata rusa.


"Exista un trend in randul fermierilor, atat al celor de mari dimensiuni, dar si al celor mici, de a investi masiv in schimbarea utilajelor agricole vechi. Am avut vanzari foarte bune anul trecut si ne asteptam pentru acest an la o crestere a acestora mai ales ca am lansat noi produse", spune Mirco Maschio, administratorul Maschio Gaspardo Romania.


El spune ca nu poate estima la cat vor ajunge vanzarile companiei din acest an din cauza problemelor fermierilor.


"Vanzarile depind foarte mult de conditiile climaterice, iar cele din aceasta primavara nu sunt tocmai bune. Pe de alta parte, preturile produselor agricole sunt acum la un nivel foarte mic, iar multi din clientii nostri au silozurile pline cu cereale", spune Mirco.



El afirma ca vanzarile din acest an vor fi influentate si de subventiile pentru achizitia de utilaje agricole, statul acordand anul trecut 33 de milioane de euro pentru subventionare cu 55% a achizitiilor de tractoare si utilaje agricole.



Mirco spune ca o treime din clientii sai sunt italieni care au investit in agricultura romaneasca.



"Sunt multi investitori italieni care vor sa vina in Romania, care au investit in agricultura romaneasca, dar din nefericire sunt si unii care au si plecat pentru ca au avut probleme cu vanzarea produselor din cauza faptului ca nu exista o industrie agroalimentara dezvoltata care sa cumpere suficienta materie prima", sustine Mirco.



Maschio Gaspardo Romania comercializeaza peste 100 de modele diverse de utilaje agricole, dar s-a specializat in productia a trei modele: scarificatoare, combinatoare, tocatori.



Constructorul italian de utilaje agricole a patruns pe piata romaneasca in 2002 in urma unei investitii de 2 milioane de euro intr-o capacitate de productie la Chisineu- Cris si are, in prezent, 60 de angajati. Compania a investit anul trecut 1,4 milioane de euro pentru dublarea suprafetei capacitatii de productie de la 3.000 de metri patrati la 7.000 de metri patrati. "In general fermierii romani au bani de doua-trei ori pe an: primavara si toamna, motiv pentru care am lansat recent pe piata posibilitatea vanzarii in leasing cu plata la sase luni", spune Mirco.



Grupul Maschio Gaspardo are vanzari anuale de 100 de milioane de euro, fiind lider mondial in constructia de masini agricole, semanatori, grape rotative, freze si tocatori, cu patru unitati de productie in Italia, filiale in Germania, Franta, Spania, Iordania, Turcia, SUA, si vanzari in alte 50 de tari.



Maschio Gaspardo este unul dintre putinii jucatori din piata mondiala a utilajelor agricole care a ramas inca o afacere de familie fiind detinuta de doi frati: Egilio si Giorgio Maschio. Mirco Maschio este fiul lui Egilio Machio, iar fratele sau s-a ocupat pana recent de afacerea din Rusia. "Dupa ce a pus pe picioare piata din Rusia, fratele meu a plecat recent in China unde vrem sa ne dezvoltam", spune Mirco.



Fabrica de la Chisineu-Cris a demarat anul trecut exporturile catre piata rusa, aici fiind trimise componente care sunt asamblate la unitatea de productie de la Volski din regiunea Volgograd.



Piata utilajelor agricole este impartita intre importatorii de New Holland, Case, John Derr si Landini, si de o serie de producatori autohtoni: Mecanica Ceahlau, MAT Craiova. stelian.negrea@zf.ro