Banca centrala a Ungariei a redus dobanda

Ziarul Financiar 22.02.2005

Banca centrala a Ungariei a redus dobanda de referinta cu 0,75 de puncte procentuale, pana la 8,25%, si a revizuit in scadere prognozele privind inflatia pentru acest an. Consiliul Monetar al bancii centrale, care stabileste rata dobanzii, a anuntat ca va continua sa aplice o politica monetara precauta, in conditiile in care Ungaria prezinta un deficit de cont curent si un deficit bugetar destul de mari. "Perspectivele favorabile ale inflatiei ne-au permis sa reducem dobanda de referinta cu 0,75 puncte procentuale fara sa afectam tinta inflationista pe termen lung", se arata intr-un comunicat al Consiliului Monetar. Banca centrala a scazut prognoza pentru rata inflatiei din acest an de la 4,4% la 3,6%, precum si estimarea inflatiei pentru 2006, de la 3,9% la 3,4%. In ceea ce priveste deficitul bugetar din anul in curs, banca centrala estimeaza un nivel de 5,3% din PIB, fata de 5,5% din PIB anterior. Majoritatea analistilor se asteptau ca banca centrala sa opereze o reducere a dobanzii de referinta cu doar 0,5 puncte procentuale. Mediafax