Francezii de la Total au obtinut un nivel record de profit

Ziarul Financiar 11.11.2004


Grupul petrolier francez Total a obtinut, in trimestrul al treilea, un profit net record, de 2,38 miliarde euro, datorita avansului cotatiilor titeiului, a castigurilor solide rezultate din activitatile de rafinare si a relansarii vanzarilor de produse chimice.



Castigurile nete ale companiei, a patra la nivel mondial, au crescut cu 39% fata de perioada similara din 2003.



"Rezultatele solide, asemanatoare celor obtinute de concurenta, se datoreaza activitatilor de extractie si rafinare a petrolului si de fabricare de produse chimice", a declarat JJ Traynor, analist la Deutsche Bank.



Profitul operational al grupului a atins 4,473 miliarde euro, de la 2,939 miliarde euro in trimestrul trei al lui 2003.



Compania si-a mentinut constanta tinta de crestere a productiei de petrol si gaze naturale, de 4% in perioada 2003-2008, luand in calcul un pret mediu de 20 de dolari pe baril.



In trimestrul al treilea, productia Total a scazut fata de perioada iulie-septembrie 2003, din cauza intreruperilor pentru revizia instalatiilor din zona Marii Nordului.



Conform asteptarilor, livrarile companiei au scazut cu 2% in trimestrul al treilea.



Total a indicat, insa, ca va reusi sa-si atinga tintele stabilite pentru productia pe termen mediu. Mediafax