Doua magazine Puma in Bucuresti

Autori: Anca Rif, ZF Transilvania , Dana Ciriperu 06.10.2004

Compania Mexxem din Cluj-Napoca, singurul importator si distribuitor de produse Puma in Romania, isi extinde reteaua de magazine prin deschiderea la sfarsitul acestei luni, a doua magazine in Bucuresti, in cadrul Mall Plaza Romania. Firma are in momentul de fata sase magazine proprii exclusive Puma, in cinci orase din tara: Bucuresti, Cluj, Constanta, Brasov si Targu Mures. Acestora li se adauga alte cinci magazine multibrand deschise in Bucuresti, Sibiu si Brasov. "Urmarim cresterea gradului de vizibilitate, prin marirea numarului de magazine proprii exclusive si a sub-distribuitorilor, fapt ce va duce la cresterea ponderii de utilizatori finali ai produselor noastre", a mai spus managerul Mexxem. Firma clujeana s-a infiintat in 1995 si are capital 100% privat. De la inceputul anului 2002 face parte din grupul olandez de firme Stylmex, alaturi de Alpina Reghin, Kingsway Europa Centrala, Stylmex Romania, Stylmex BV, Delves BV, Sicam BV si Kingsway Europe BV.  transilvania@zf.ro