De neamul Savoilor

Autor: Mihai Sorin Radulescu 13.08.2004


Una dintre cele mai fermecatoare carti care s-au scris vreodata despre boierimea romana apartine Sarmizei Cretzianu - "De pe valea Motrului" -, aparuta in 1947 si republicata in 1971, o carte pretuita de G. Calinescu si de Serban Cioculescu.



In urma cu cativa ani, pasii m-au purtat in Gorj, pe urmele neamului Savoilor, carora Sarmiza Cretzianu le consacra in cartea sa doua evocari. Amintirea lor este legata de localitati precum Lupoaia, unde a existat o frumoasa cula, distrusa in primii ani de dupa al doilea razboi, si Borascu, unde se ridica inca o biserica si ruinele unui conac. Sunt si alte vestigii ale acestei familii boieresti care si-a avut resedinta principala la Craiova; astazi, acolo se afla sediul Parchetului.



Stramosii mai vechi par a fi fost legati de satul Larga, din Mehedinti. Un document din 31 martie 1777 pomeneste de judecata pe care Mihai si Nicolae Savoiu au avut-o cu cumnatele lor Maria si Stanca, pentru parti din mosiile Lupoaia si Floresti, la cumpararea carora contribuisera si ei (Acte judiciare din Tara Romaneasca, 1775-1781, Bucuresti, 1973).



Primul membru mai insemnat al familiei a fost pitarul Costache Savoiu, care a cladit Scoala de fete din Targu-Jiu. A fost casatorit cu Ecaterina Frumusanu, sora cu bunica materna a lui Gheorghe Tatarescu. Costache Savoiu era un personaj foarte pitoresc, pe care Sarmiza Cretzianu il descrie in culori vii: "Cuconu Costache era om de lume veche. Cu toate ca in vremea aceea cam toata boierimea incepuse sa se poarte in haine nemtesti, el tot cu caftan umbla, vara purta pe dedesupt haine de borangic tesut in patru ite, dar de el nu se lasa. Era om plin de farmec si de glume si cunoscut ca stapanul de casa cel mai primitor de pe valea Motrului. Desi era gras si burtos, scobora in fuga mare scarile ca sa iasa inaintea musafirilor, chiar cand acestia erau mai tineri sau rude mai nevoiase. Si acum la batranete avea o fata placuta, luminata de un zambet de bunatate; fusese chipes in zilele lui, lucru ce se mai cunostea si azi, cu toate ca se ingrasase peste fire. Mucalit si totdeauna gata sa povesteasca o snoava picanta cu glas incet, nu cumva sa auda cucoanele cele batrane. Fiind peltic, glumele lui erau mai cu haz, caci vorbirea peltica este facuta parca anume pentru glume" (p. 78). Sora sa Stanca a fost casatorita cu un mic boier gorjean, Ienache Scafes, si din ei se tragea direct Mihai Popescu, actor foarte cunoscut in timpul vietii sale, astazi uitat.



Una dintre fiicele pitarului Costache Savoiu, Elena, a fost casatorita cu Ahil Crasnaru, magistrat la Craiova, a carui familie inaltase o frumoasa cula la Groserea, nu departe de pamanturile Savoilor. Fiul lor, Gheorghe Crasnaru, a fost casatorit cu Aristea Mandrea, stranepoata lui Nicolae Balcescu. Unul dintre fiii lui Costache Savoiu, Emanoil, a imbratisat si el cariera magistraturii, iar un alt fiu, Constantin, a indeplinit in doua randuri functia de prefect de Gorj. Din casatoria sa cu Aneta von Guma, descendenta pe linie materna din familiile Boranescu si Gigurtu, s-au nascut trei fete si trei baieti. O fiica, Ana, a fost casatorita cu generalul Gheorghe Sanatescu, tatal generalului Constantin Sanatescu.



Este interesant de remarcat ca toti trei fiii lui Constantin Savoiu au ajuns generali: Constantin, Emanoil (Nolica) si Gheorghe, ultimul - comandant al escortei regale a lui Carol al II-lea si, spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, seful Serviciului Secret de Informatii. A incetat din viata in Bucuresti, la inceputul anilor '70, fiind inmormantat la cimitirul Bellu catolic.



De pe valea Motrului in culisele vietii publice - iata destinul unei familii boieresti din Oltenia, care nu s-a stins.