Ministrul muncii: Munca la negru infloreste in Romania

Autor: Miruna Lebedencu 26.07.2004


Munca la negru persista, ia amploare in Romania, insa nu exista date certe despre numarul persoanelor care muncesc ilegal, a declarat saptamana trecuta ministrul muncii, Dan Mircea Popescu.



"Munca la negru infloreste, in ciuda reducerii fiscalitatii. Munca la negru persista, ia amploare in Romania", a declarat ministrul muncii. Dan Mircea Popescu a apreciat ca fiscalitatea pe forta de munca este "inca ridicata", dar in scadere fata de 2000 - cand era de 62%, fiind cea mai mare din Europa.



"Masurile de reducere a fiscalitatii continua. Cresterea economica inregistrata, dar si coerenta legislativa permit o reducere anuala a fiscalitatii pe forta de munca, de doua puncte procentuale", a spus ministrul, citat de Mediafax.



El a recunoscut ca fenomenul muncii la negru este greu controlabil, mai ales din cauza dublei subordonari a Inspectiei Muncii. "Este mai mult decat necesara revizuirea atributiilor Inspectiei Muncii, institutie care trebuie sa se axeze mai mult pe control, decat pe contabilizarea registrelor de munca. Eliminarea conventiilor civile, reducerea fiscalitatii si alte masuri nu au fost in masura sa stopeze evolutia fenomenului munca la negru", a mai spus Popescu.



Ministrul Muncii nu a putut oferi date despre fenomenul muncii la negru din Romania, oferind insa statistici despre romanii care muncesc la negru in strainatate.



"Din datele noastre, o mare parte din cei doua milioane de romani aflati in strainatate muncesc la negru", a spus Dan Mircea Popescu.



Demnitarul a afirmat ca ministerul isi asuma raspunderea asupra acestui fenomen, asteptand insa si reactia sindicatelor fata de aceasta problema.



"Menirea sindicatelor este aceea de a apara drepturile salariatilor. Niciodata, in ultimii zece ani, nu am auzit un lider sa ia pozitie, sa se implice in stoparea acestui fenomen", a spus ministrul muncii.



La inceputul acestui an, Mariana Basuc, seful Inspectiei Muncii, a anuntat ca munca la negru ar putea fi considerata infractiune si pedepsita ca atare, potrivit unei propuneri a Inspectiei Muncii adresate ministerului de resort. Potrivit statisticilor Inspectiei Muncii, fenomenul muncii la negru se regaseste cu preponderenta in activitatile sezoniere si in sectorul serviciilor. Profilul activitatii angajatorilor depistati ca folosesc forta de munca fara forme legale de anajare este diversificat: agricultura, exploatare forestiera, constructii, comert stradal, piete sau targuri.



Statisticile nu indica insa procentul real de forta de munca la negru in domeniile respective, ci doar pentru segmentul verificat. "O rata reala a muncii la negru este aproape imposibil de determinat. E ca si cum ai avea o cifra exacta a tuturor prostituatelor, criminalilor sau hotilor din Romania", a spus Basuc.



Amenzile date de Inspectia Muncii, numai anul trecut, firmelor care incalca legislatia muncii insumeaza peste 40 de miliarde de lei. Peste 80% din cuantumul amenzilor reprezinta sanctiunile date firmelor care folosesc forta de munca la negru.



Oficialii europeni au atras atentia autoritatilor romane in numeroase raporturi, asupra fenomenului de munca la negru.



Odile Quintin, director general in politici sociale si ocuparea fortei de munca din cadrul Comisiei Europene, cataloga, la sfarsitul anului trecut, relatiile de munca fara forme legale din tara noastra drept fenomen ingrijorator.



Potrivit oficialului european, Romania foloseste de doua ori mai putine persoane in sectorul serviciilor si de doua ori mai multe in agricultura fata de de media europeana. "Munca la negru, conform estimarilor noastre, se ridica la 25% din totalul populatiei active. Pentru combaterea muncii la negru sunt necesare masuri de reducere a fiscalitatii si intensificarea masurilor de prevenire. De asemenea, trebuie ridicat nivelul educatiei si pregatire al salariatilor din intreprinderile in care au loc restructurarile", spunea Quintin.





Ce spun angajatorii



Omanii de afaceri sustin inca ca fiscalitate pe forta de munca este departe de a fi relaxata. "Toate guvernele care s-au succedat la conducere in ultimii 14 ani au incurajat munca la negru din cauza faptului ca nu au fost capabile sa creeze un mediu de afaceri care sa permita dezvoltarea unei infrastructuri a oamenilor de afaceri", a declarat Florea Parvu, care este proprietarul a trei companii. "Din cauza fiscalitatii ridicate, majoritatea angajatorilor cauta ca pe cartea de munca sa fie una, iar in buzunarul angajatului sa fie alta", a declarat Vasile Turcu, un om de afaceri din domeniul constructiilor, vicepresedinte al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania. El spune ca angajatorii sunt fortati tocmai de fiscalitatea ridicata sa caute alte forme legale de a plati mai mult angajatii. "Un specialist bun nu sta pe mai putin de 1.000 de euro. Ca sa-i dai acesti bani, cheltuielile se ridica la 3.500 de euro. Si atunci eu ce pot sa fac? Il angajez cu trei milioane de lei pe cartea de munca, iar diferenta o platesc cu factura pentru ca am facut cu el un contract de management si consultanta", a mai spus Turcu.