Marks & Spencer respinge din nou oferta lui Green

Autor: Catalin Ciocan 09.07.2004

Consiliul de administratie al Marks & Spencer a respins, joi, cea mai recenta propunere de achizitie formulata de omul de afaceri Philip Green, care indica un pret de 400 pence pe actiune, sustinand ca oferta subevalueaza reteaua de distributie britanica, transmite Reuters.
Purtatorul de cuvant al magnatului britanic nu a comentat decizia, dar aceasta este de natura sa puna capat eforturilor lui Green de a prelua renumitul lant de magazine de articole vestimentare.
"Consiliul crede ca propunerea de 400 pence/actiune facuta de Revival pentru M&S continua sa subevalueze semnificativ grupul si perspectivele sale. In consecinta, consiliul nu ar fi pregatit sa recomande o oferta, in cazul in care ar fi prezentata, la acest nivel", se arata intr-un comunicat al M&S. Rev ival este vehiculul de investitii al omului de afaceri britanic.
In urma anuntului, actiunile M&S au scazut considerabil, dupa ce au atins, miercuri, cel mai inalt nivel in 20 de saptamani, ca urmare a examinarii in consiliul de administratie a celei de-a treia propuneri preliminare a lui Green.
Comisia britanica de reglementare in domeniul fuziunilor a dispus, marti, ca Green trebuie sa lanseze o oferta formala de cumparare pentru Marks & Spencer pana in data de 6 august sau sa abandoneze tentativa de preluare.
Philip Green a semnalat, insa, ca are nevoie de sprijinul consiliului de administratie al M&S inainte de a depune o oferta formala de 400 pence pe actiune si a indicat ca un contract de cumparare ar depinde si de verificarea registrelor contabile ale M&S.
Green anuntase in momentul lansarii celei mai recente oferte ca aceasta este si oferta finala, neintentionand sa vina cu o alta propunere, decat daca altcineva isi va exprima intentia de a cumpara M&S.
Rolul de consultanta in "lupta" pentru preluarea M&S l-au avut grupurile financiare Merrill Lynch & Co si Goldman Sachs, de partea lui Green,  consultantii companiei Marks & Spencer fiind Morgan Stanley, Citigroup Inc. si Cazenove Group Plc.
In ultimii ani, vanzarile M&S au scazut, compania pierzand teren in fata unor competitori, precum Next, al treilea retailer de articole de imbracaminte din Marea Britanie.  In acelasi timp, actiunile M&S au inregistrat pierderi in cinci din ultimii sase ani.
catalin.ciocan@zf.ro