Finantele atrag bani mai ieftin

Autor: Liviu Chiru 10.06.2004


La ultima licitatie care a avut loc marti, Ministerul Finantelor a plasat in intregime emisiunea de titluri de stat cu scadenta la un an in valoare de 1.000 de miliarde de lei, la o dobanda de 17,49% pe an.



Comparativ cu emisiunea de saptamana trecuta, dobanda platita de Finante este mai mica cu 25 de puncte de baza.



Dobanda la care statul atrage finantare pe un an scade astfel pentru a treia saptamana consecutiv, dupa ce la jumatatea lunii mai a atins un nivel maxim de 17,99%, foarte aproape de limita maxima acceptata, de 18% pe an.



Interesul in crestere al bancilor pentru titlurile de stat se reflecta in volumul mare al cererii de titluri, la emisiunea de ieri oferta bancilor depasind 3.500 de miliarde. Sta tul nu a acceptat insa suprasubscrierea emisiunii.



Bancile au cumparat titluri in numele clientilor in valoare de 524 de miliarde de lei si au plasat in nume propriu 470 de miliarde de lei. Potrivit analistilor, scaderea dobanzilor se datoreaza in mare masura clientilor. Bancile ar fi putut accepta o dobanda mai mica de asemenea, dupa ce BNR a decis luni reducerea dobanzii de interentie, cu 0,5%, pana la 20,75% pe an.



Oricum, in conditiile in care semnalul inceputului unui trend de scadere a dobanzilor a fost dat, instrumentele cu dobanda fixa, asa cum sunt titlurile de stat, reprezinta cel mai sigur refugiu pentru plasamente, garantand un castig costant mai ridicat pana la scadenta, pe masura ce dobanda curenta de pe piata scade.



La titlurile cu scadenta la doi ani lucrurile nu merg la fel de bine, Finantele respingand la licitatia de saptamana trecuta in totalitate oferta bancilor, desi aceasta a depasit de peste doua ori valoarea emisiunii.





Pe piata secundara a titlurilor de stat, lichiditatea a urmat un trend constant ascendent in primele patru luni ale anului. Astfel, de la un nivel de 44,8% in ianuarie, calculat ca raport intre valoarea totala a tranzactiilor lunare si valoarea totala a titlurilor de stat emise lunar, gradul de lichiditate a ajuns la 68% in aprilie.



In decurs de patru luni au fost derulate aproape 7.700 de tranzactii, in valoare totala de 116.857 miliarde de lei (2,9 miliarde de dolari). Marea majoritate a acestor tranzactii au loc insa intre banci si clientii lor, si mai putin incrucisat, fiind vorba practic de o piata paralela cu piata primara.



Un varf de tranzactionare a fost atins in aprilie, cand numarul tranzactiilor a crescut la 2.345, acestea insumand 42.692 miliarde de lei. liviu.chiru@zf.ro