Gat golas de Romania

Autor: Dan C. Mihailescu 18.05.2004


Abia daca a trecut o jumatate de an de cand scriam aici (nr. 49/19 dec. 2003) despre Dan Lungu si "povestirile vietii" romanesti de azi, asa cum le hranesc nostalgiile fostilor prolet-inculti declarati in ceausism drept "clasa politica conducatoare". Iata ca sociologul iesean, autorul acelei incisive "Chete la flegma" din 1999, revine pe urmele Florentinei Ichim, n. 1959, sapte clase, scoala UCECOM, ale lui Vasile Ariton, n. 1943, inginer la TEPRO, si Petre Jurescu, n. 1959, formator in anii '80, hamal dupa 1989, imbogatindu-le literar cu arborescente de Macondo burlesc, axis mundi rupt de lume, caroserie fara motor, lumea sufletelor moarte din nimic, din lene, plictis, dulce dezagregare.



Romanie in mic, Strada Salcamilor sta suspendata ca Isarlakul barbian deasupra gropii cu gunoaie a tranzitiei, cam ca oraselul acela inventat de Stephen King, locuit exclusiv de strigoi. Str igoii ceausismului tratati cu umor bulgakovian intr-o "metafora epica in totul comparabila cu aceea cinematografica propusa de Emir Kusturica in memorabila viziune a subteranei din Underground", cum noteaza Mircea Iorgulescu in prefata. Si tot el: "Dan Lungu reia doua teme foarte productive in proza romaneasca a secolului XX, a periferiei si a locului unde nu se intampla nimic (...) lumea din Raiul gainilor e una derizorie, scufundata in mediocritate, diforma pana la monstruos. De aici, din monstruozitatea derizoriului, din atrocitatea nimicului se naste nelinistea. Sub o aparenta blajina si impacat molcoma, lumea romanului e de fapt terifianta. Traieste mecanic, prin automatisme care-i asigura un fel de functionare dementa, asemenea unuia dintre personaje, o femeie care impleteste in continuu pulovere fara sa-si priveasca mainile".



Zeitatile locale sunt Colonelul pensionat si carciuma "La tractorul sifonat". Cel dintai faciliteaza alchimia raului din subconstientul colectiv: bovarism, invidie, dorul de razbunare piezisa. Comunitatea e-n extaz cand incep sa apara fisuri in zidul vilei Colonelului. Un secret ii unea pe toti, "un secret ce constituia si mica lor razbunare: pamantul pe care se inalta cladirea era cat se poate de fragil". Zestrea fabuloasa a Colonelului este "covorul fermecat" pe care i l-a inmanat personal Ceausescu de Ziua Armatei "pentru merite deosebite" si in care te scufunzi pana la glezne. Cat despre carciuma, ca sfant topos literar (socializare, divan judecatoresc si de intelepciuni bahice, provocare, defulare, homo sapiens la sprit, homo ludens la paguba) ea este singura sansa de osmoza a contrariilor, cea care impaca vremelnic familiile ireconciliabile ale locului, Geambasii si Stegarii. La carciuma se dezbat dilemele esentiale ale parohiei, precum "cine este proprietarul embrionului nelegitim" din romanul de amor al Milicai. La carciuma se umfla panzele mitomaniei (v. vizita lui nea Mitu la Ceausescu, adica la Balamuc), unde se sintetizeaza opiniile istorice ale Agorei in privinta marelui mister de odinioara al intruziunii Centrului in pantecul Periferiei: "la inceputul anilor '80, o masina purtand insemnele municipalitatii descarca doua tuburi imense de beton. Atunci soferul a rostit fraza aducatoare de cosmaruri: Cred ca este vorba de sistematizare". Hleanda, nebuna ulitei, grea de insigne si decoratii colectionate de prin gunoaie (de la insemnele pionieresti si sindicaliste, pana la Daciada si F.D.U.S.), groapa comuna cu mirificile tuburi de sprayuri colorate, nostalgia Caritasului la care au pierdut toti, casatoria lui Tavi Socoliuc cu Vera, urmata de asfaltarea partiala a strazii, de unde si divizarea comunitatii - jumatate neagra, jumatate rosiatica - o invazie apocaliptica de rame in gradini si altele asemenea, constituie fundalul care propulseaza centrul de greutate al viziunii, capitolele VI si VII.



In primul, dom' Petrica face inventarul celor cat se poate de firesc sustrase de la stat in anii comunismului. Echivalarea hotiei de la colectiv cu supravietuirea individuala: "gratarele pentru noroiul de la pantofi proveneau de la I. U. P. S. Suruburile, piulitele, cablurile si prizele, ca si fosfatii pentru albit rufe si vopseaua erau de la Electrocontact, caramizile de la muncitorii care le descarcau in gara, carnea macra, pitita in cizme de cauciuc sau infasurata cu pricepere in jurul bustului, era scoasa de la abatorul Rachiti..." etc., v. p. 110 s.u.



Urmeaza viziunea bogat bazata pe votca a lui Relu Covalciuc, cu gainile uriase nascute din spuma marii concomitent cu aparitia de Zeus-Cocos a fostului secretar de partid pe intreprindere "tipand la mine ca n-am cospectat nu stiu ce plenara". Gaini albe, lucioase, "cam la cinci chile bucata. Intr-o jumatate de ora s-a umplut plaja de gaini. Cat te tineau ochii, numai si numai gaini. Ale tale sunt toate, Relu Covalciuc, imi spune prima voce. Hai la treaba, ce stai? Gainile cresteau din apa, mari, tot mai mari, de parca le umfla cineva cu pompa. Vezi, tovarase Covalciuc, vezi? m-a dojenit vocea, parinteste. Gaina sovietica e mai mare decat cea americana. De ce nu ne-ai crezut pe cuvant? (...) Va dati seama cu ce grija am dormit. Eu sunt ca animalele, simt tot. Eu cred ca degeaba ne dam rotunzi acum. Intr-o zi, comunismul tot o sa se intoarca..."



Tot mai credeti ca-i joaca?





*) Dan Lungu, Raiul gainilor. Fals roman de zvonuri si mistere, Editura Polirom, 198 pag.