V.D. Vlist va opera un terminal feroviar in Bucuresti

Autor: Marius Serban 07.05.2004


Van der Vlist International Transport&Services Romania, subsidiara a grupului olandez Van der Vlist International BV, va finaliza, in luna iunie, lucrarile de constructie a unui terminal feroviar pentru containere pe platforma IMGB Bucuresti, proiect evaluat la 1,5 milioane de euro.



"Acesta va fi primul terminal privat din Bucuresti si are rolul de a fluidiza activitatea companiei", a declarat Daniel Covrig, directorul general al Van der Vlist Logistics.



Cifra de afaceri a Van der Vlist International Transport& Services Romania a insumat, in primul trimestru al acestui an, aproape un milion euro, in timp ce, pe ansamblul anului trecut, a atins nivelul de patru milioane euro.



Infiintata in anul 1997, societatea Van der Vlist International Transport & Services Romania furnizeaza servicii in domeniul transporturilor speciale si agabaritice interne si internationale, oferind si solutii de transport multimodal (rutier, maritim, fluvial si feroviar). Compania poate organiza transporturi in intreaga lume in sistemul "door to door", preluand toate activitatile legate de transport (taxe, manipulari, transbordari, operatiuni vamale si asigurari).



Printre contractele derulate de companie se numara si cel cu firma americana General Electric, pentru transportul unor piese livrate de Romenergo catre Statele Unite. Unul dintre cele mai mari contracte ale companiei a fost cel semnat cu firma germana Hartmann Reederei, prin care filiala romaneasca a transportat 10 rezervoare de dimensiuni foarte mari - 32 metri lungime, 9-10 metri diametru si 350 de tone, premiera europeana in transporturile agabaritice.



Van der Vlist International BV are filiale in Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Belgia, Republica Ceha, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Federatia Rusa, Ucraina si Romania.