Cehii au acceptat oferta PKN pentru Unipetrol

Ziarul Financiar 30.04.2004

Guvernul ceh a acceptat sa vanda grupul petrolier Unipetrol companiei poloneze PKN Orlen, la un pret de 480 milioane de dolari, a afirmat un purtator de cuvant al Ministerului Finantelor. PKN a oferit 11,3 miliarde de coroane (414 milioane de dolari) pentru un pachet de 63% din actiunile Unipetrol, restul sumei fiind aferent datoriilor grupului fata de stat. Compania poloneza a propus un pret mai ridicat decat cel estimat, in ciuda faptului ca a ramas singurul candidat dupa retragerea MOL (Ungaria) si a grupului anglo-olandez Shell. PKN era oricum considerata favorita, in special dupa ce s-a asociat cu firma americana ConocoPhillips si cu societatea ceha Agrofert. Activul care a suscitat cel mai mult interesul firmei poloneze este divizia de rafinare a Unipetrol, Ceska Rafinerska, care acopera regiunea sudica din Polonia. Cum paratorul este obligat sa adreseze o oferta de achizitie actionarilor minoritari, oferta care ar putea fi lansata in toamna acestui an. Unipetrol, cel mai mare grup petrolier din Republica Ceha, a inregistrat un profit net de 148 milioane de coroane si o cifra de afaceri de 68,7 miliarde de coroane in anul 2003. Guvernul se afla la a doua tentativa de privatizare a Unipetrol, incercarea initiala din 2002 esuand din cauza faptului ca Agrofert, castigatorul de atunci al licitatiei, nu a reusit sa plateasca suma promisa, de 361 milioane de euro (426,3 milioane de dolari). Mediafax