Lotul de masini Hummer s-a vandut inainte de lansare

Autor: Ionut Bonoiu 27.02.2004


Hummer, celebrul model de automobil dezvoltat pe baza vehiculelor militare americane, si-a gasit pe piata romaneasca clienti inca inainte de lansarea sa oficiala.



"Pentru a prelua importul Hummer trebuia sa avem un volum de comenzi de cel putin 20 de automobile. In ultimele trei saptamani am vandut deja 21 de unitati" a declarat Adrian Thiess, presedintele companiei Adval Capital Management (ACM), cea care a lansat ieri oficial pe piata romaneasca marca americana de automobile.



"Imi este greu sa spun cate masini vom vinde, insa am depasit deja scenariul cel mai pesimist pe care il aveam. Cred totusi ca am putea ajunge la 40-50 de modele vandute pana la sfarsitul anului" a completat Thiess.



Pentru moment, compania vinde doar modelul Hummer H2, adica "fratele mai civilizat" al modelului Hummer H1, cel care a avut la baza vehiculul miltar american Humvee.



"Pentru conducerea modelului H2 pe care il importam noi este de ajuns ca soferul sa detina permis auto categori B, in timp ce pentru modelul H1 trebui neaparat categoria C. Cei care doresc in mod deosebit un model H1, pot veni totusi la noi deoarece gasim o modalitate" a completat Dragos Leca, product manager Hummer in cadrul companiei.



Pretul modelului Hummer H2 in Romania este de aproape 68.000 de euro CIP (fara taxe), fiind disponibila o singura varianta de echipare. Modelul este echipat cu un motor V8 (cu opt cilindri dispusi in forma literei"V") de 6 litri care dezvolta 322 cai-putere si care permite modelului sa ajunga de la 0 la 100 de kilometri pe ora in putin peste 10 secunde.



De la inceputul saptamanii viitoare va fi deschis si primul show-room Hummer, care va fi amplasat in galeriile comerciale Grand Avenue din cadrul Marriott.



Potrivit lui Thiess, compania opereaza in acest moment pe piata romaneasca si servicii de rent-a-car, prin intermediul Limousines Bucharest, un serviciu destinat in principal clientilor de business. "Serviciul este operational de trei luni, flota fiind formata din masini din segmentul mediu si superior deoarece este un serviciu de nisa destinat unui anumit tip de clienti. Sunt disponibile pentru inchiriere chiar si automobile Hummer" a mai spus Thiess. El spune are in vedere pentru viitor si introducerea unui serviciu de transport aerian, destinat la randul sau companiilor multinationale. ionut.bonoiu@zf.ro