Inca un atentat sangeros in Irak

Ziarul Financiar 11.02.2004


Cel putin 55 de persoane au fost ucise, iar 67 ranite in atentatul cu masina-capcana comis in fata unui comisariat de politie din Iskandariya, potrivit unui nou bilant oferit de surse medicale, relateaza AFP. "La spitalul nostru au fost transportati 50 de morti si 29 de raniti", a declarat doctorul Razzak Jabar al-Janabi, directorul spitalului general din Iskandariya, oras situat la 45 de kilometri sud de Bagdad. Potrivit acestuia, "19 raniti, dintre care trei femei, sunt in continuare in spital, in timp ce alte zece persoane s-au intors la domicilii". De asemenea, directorul spitalului general din Hilla Mohammad al-Tai a afirmat ca in institutia pe care o conduce au fost adusi "cinci morti si 32 de raniti". Spitalul Mahawil a primit 6 raniti, a precizat doctorul Abdel Reda Hadjij. Med iafax