RoBank ajunge la Braila

Autor: Ionela Nuta 23.01.2004


RoBank a deschis o noua agentie, la Braila, extinzandu-si astfel reteaua teritoriala la 14 sucursale. Noua unitate va oferi toata gama de produse si servicii, de la depozite clasice pana la credite - atat pentru persoane fizice cat si juridice. Pentru persoanele juridice banca continua sa acorde credite din fonduri puse la dispozitie de institutii financiare romanesti si internationale: proiectul de finantare rurala al Bancii Mondiale,conventia de finantare a exporturilor incheiata cu Eximbank, programul de investitii pentru intreprinderile mici si mijlocii derulat de KfW , dar si fonduri BERD. Banca trece in aceasta perioada printr-o etapa de evaluare, actionarul majoritar grupul Balli intentionand sa-si vanda participatia pe care o detine in aceasta afacere.