Presedintele si fondatorul GAP se retrage

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 11.12.2003

Donald G. Fisher, intreprinzatorul din domeniul imobiliar ce in 1969 a fondat compania producatoare si distribuitoare de confectii Gap Inc., a anuntat ca se va retrage din pozitia de presedinte al companiei. Succesorul acestuia va fi fiul sau, Robert J. Fisher, in varsta de 49 de ani.
"Tanarul" Fisher a demisionat din pozitia de presedinte al diviziei de magazine Gap in 1999, indeplinind insa in continuare rolul de director.
Inainte de a deveni presedinte al diviziei Gap, tanarul Fisher a detinut pozitiile de director de operatiuni, director financiar si presedinte al Banana Republic. Acesta este in prezent director in cadrul Sun Microsystems.
Impreuna, familia Fisher detine aproximativ o treime din compania Gap, ale carei vanzari au atins aproape 15 miliarde de dolari. In perioada 1995-2002, Gap a fost condusa de Millard S. Drexler. In aceasta perioada, vanzarile anuale ale companiei au crescut de la 4,4 la 13,8 miliarde de dolari. Drexler a fost insa demis in momentul in care vanzarile au scazut cu fiecare luna timp de peste doi ani.
In cadrul unui interviu, Fisher, in varsta de 75 de ani, a declarat ca este linistit in legatura cu predarea conducerii celor trei divizii ale Gap, magazinele Gap, Banana Republic si Old Navy, fiului sau.  Fisher a mai declarat ca va mai participa din cand in cand la intrunirile consiliului de conducere al companiei, companie ce este in prezent condusa de Paul S. Pressler.