De la Nae la Gusti

Autor: Dan C. Mihailescu 10.12.2003


Ce frumos balanseaza lucrurile (si) in moda literara! Acum zece ani, mai toata lumea buna si tinerimea ganditor-artistica il descoperea cu frenezie, admiratie sau ciuda, pe Nae Ionescu. Acuma, dominanta incepe sa fie figura lui Dimitrie Gusti.



Dupa filmele cu Cioran, Eliade, Ionesco si Tutea facute de Gabriel Liiceanu, Paul Barbaneagra si Sorin Dumitrescu, dupa Jurnalul lui Sebastian, diversele reeditari din publicistica lui Nae Ionescu, inclusiv corespondenta sentimentala s.a.m.d., s-ar fi zis ca perceptia publicului de azi asupra spatiului interbelic va fi confiscata de tulburatoarea figura a Profesorului. Ei bine, gratie cartilor-interviu de istorie orala ale lui Zoltan Rostas*, desi infinit mai putin spectaculos in comparatie cu autorul Rozei vanturilor, D. Gus ti tinde sa redevina un model pedagogic-institutional absolut necesar. In paralel, inca o schimbare de lider: locul detinut in anii '90 de Eliade, Noica sau Cioran a fost luat, incet dar sigur, de Mircea Vulcanescu. O mutatie care are cantecul ei si care ar trebui serios analizata.



Nu scriu prima oara de cartile lui Rostas. I-am recenzat aici Chipurile orasului (nr. 26/12 iul. 2002), dupa ce, in 22 (nr. 33/14-20 aug. 2001), comentasem Monografia ca utopie. Raman un prizonier al istoriei orale, in ciuda faptului ca impartasesc cate ceva din multele, severele rezerve ale specialistilor fata de reductionismul egocentrat, apetitul riscant pentru cancanerie si subiectivitatea selectiv-resentimentara a interlocutorilor. Dar iata cat de eficient ne lubrefiaza mecanismele de lectura a interbelicului detalii precum cele privind gruparea Criterion - esentiale in hora scindarilor generatiei '27 (v.p. 36 s.u., sau p. 289 s.u., cu separarea monogrupului in revistele Dreapta si Stanga, polarizarea Cuvantul liber vs. Vremea, desprinderea grupului Ion Ionica, D.C. Amzar, I.Samarineanu si Ernest Bernea, in 1935 si orientarea sa legionara, in raspar cu puternica amprenta de stanga, inclusiv marxizanta, a "scolii" gustiene). Sau faptul ca Brailoiu era filofrancez, iar Georgescu Breazul filogerman (p. 56), in timp ce Xenia Costa-Foru era fiica de moderati socialisti cu grad redutabil in masonerie. Sau afirmatii precum "in Bucuresti, Rockefeller a avut 3 reprezentanti: Gusti, Manuila si Madgearu" (101), ca si detaliile despre "comunismul nostru de catifea" (290). Sau faptul ca Ernest Bernea il califica pe Gherea drept "un caraghios, un vagabond international neserios complet" si familiarizarea cu atmosfera tinereasca de lucru, ce nu excludea placerile erotico-alcoolice din cuprinsul echipelor sociologice gustiene (v. mai ales cap. Marcela Focsa). Si cat de iradianta in semnificatii ar fi studierea in detalii a cauzelor care au dus la scindarile "doctrinare" ale monografistilor (v.p. 15, nota 1, discutia in jurul lui E. Bernea si Traian Herseni, de la p. 133, respectiv 137).



In fine, inerentele picanterii: "Gusti avea carti despre Marx. Tot marxismul era acolo la el in biblioteca. El era incurcat cu domnisoara Miletineanu, vara doamnei Lupescu, stii?" (152); "Pe vremea aceea Matei Socor era bataus. Se batea cu o bata care-i fusese facuta cadou de familie. A cunoscut o vrajitoare, care i-a cerut un obiect al meu si a facut magie" (Harry Brauner); "Bunul istoric Seton Watson era foarte bun prieten cu Petru Groza" (308); "Rivalitatea Ana Aslan - Stefan Milcu" (106); "H.H. Stahl nu putea fi iubit de un om ca Herseni. Mai ales ca ei doi erau eventuali aspiranti la succesiunea lui Gusti" (138); "Erau intalniri prietenesti. Era Gabriel Negri, Negreanu, dansatorul acela care mi se pare ca a fost elevul Floriei (Capsali). Si Floria avea o sora mai mica, Silvia, care era in amor cu Andrei, fratele lui Gabriel. Draga, amorul era foarte important pe vremea aceea" (151). Cat despre Gusti, verdictul de retinut ii apartine lui E. Bernea: "Eu spun asa: Gusti nu a fost un mare savant. A fost un mare animator si un mare organizator. Eu nu cred in mintea Savantului Gusti" (55).



Alaturi de unele personaje care ies cu aceasta ocazie intr-un placut relief (Xenia Costa-Foru, Alexandru Dima, D.C. Amzar, Ion Costin s.a.), captivante sunt marturiile cat se poate de entuziaste despre personalitatea atat de complexa a lui Mircea Vulcanescu: "Cel mai viguros intelectual. Il domina si pe Gusti", zice E. Bernea. "Se adapta la orice, avea un talent de a se mula, nu stiu cum facea", spune Ion Costin. "Vulcanescu era un om foarte interesant, parca iti era nitel teama de el, ca era prea destept. Si prea cultivat, si avea asa o ardere interioara, dar era asa de atent si de prietenos" (Marcela Focsa). "Mircea asta a avut, organiza pe ceilalti. A avut mai putin ceea ce nemtii spun sitzfleisch. Nu putea sta la masa sa scrie. Va spun, avea o inteligenta si cunostinte in toate domeniile, uluitoare" (Paula Herseni). In sfarsit, apropo de Mircea Vulcanescu, cine va reedita astazi, coordonandu-le potrivit dimensiunilor prezentului, cele patru volume din Enciclopedia Romaniei (1938-1943)? Tragem linie... si scadem.





*) Zoltan Rostas, Sala luminoasa. Primii monografisti ai Scolii gustiene, Editura Paideia, 393 pag.