Speculatii cu cereale, evitate

Ziarul Financiar 29.10.2003



Comisia Europeana intentioneaza sa descurajeze comerciantii sa profite de taxele mai mici la importuri din viitoarele state membre pentru a stoca cereale si alte marfuri in perspectiva extinderii UE, a declarat un oficial al Uniunii, citat de Reuters. Comisia doreste sa evite situatia in care traderii ar ocoli taxele mai ridicate din UE prin importul si stocarea cerealelor in tarile candidate inainte de 1 mai 2004, si vanzarea ulterioara a granelor pe piata UE, dupa extinderea la 25 de state. "Ma astept ca uleiul de masline, orezul si zaharul sa fie problema principala. Nu cred ca cerealele vor deveni o problema intre momentul actual si luna mai, dar este dificil de spus - va depinde de preturile mondiale", a declarat oficialul citat, Francois Vital. Com isia Europeana a convenit ca detinatorii de stocuri excedentare in noile state membre trebuie sa plateasca acestora o taxa egala cu taxa de import in UE pentru a acoperi costurile aferente vanzarii. "Dorim sa cream un element descurajator", a afirmat Vital. Regulile se vor aplica dupa publicarea in Buletinul Oficial al UE, luna viitoare. Mediafax