Marele GAP

Autor: Daniel Nicolescu 26.08.2003


Norman Mailer spunea: "Daca ar trebui sa ma nasc din nou si nu as fi Norman Mailer, mi-ar fi placea sa fiu George Plimpton." Daca George Plimpton ar fi spus acelasi lucru despre Mailer iar replica acestuia din urma nu ar fi fost decat un obsecvios raspuns de circumstanta, poate ca putea fi trecuta cu vederea. Asa insa, perfect sincera in spontaneitatea ei, expresia optativa a marelui romancier ne pune pe ganduri si pe oftat, cu atat mai mult cu cat cei care si-ar dori sa traiasca viata lui Plimpton - am aflat recent si ii inteleg prea bine - sunt mai numerosi decat ne putem imagina.



Pe scurt, George Ames Plimpton, zis GAP, i-a descoperit pe unii dintre cei mai mari scriitori ai veacului trecut (si inca, inca mai foreaza dupa noi revelatii), a practicat o sumedenie de sporturi la nivel competitional si a produs cateva stralucite best-seller-uri. Pes te toate acestea (de parca ar mai fi fost nevoie de ceva!), este fondatorul si directorul celei mai prestigioase si influente reviste americane de literatura, The Paris Review, care isi serbeaza anul acesta jumatate de veac de aparitie neintrerupta. Ideea publicatiei s-a nascut pe malurile Senei din colaborarea intre GAP si alti trei muschetari ai literelor yankee: Peter Matthiessen, William Styron si Harold "Doc" Humes. Cel dintaI preia fraiele pentru ca restul plutonului avea de scris o opera. Bufon de geniu, simpatic si petrecaret, daca nu chiar turbulent, GAP are o energie ce nu poate fi masurata cu instrumente traditionale. Nascuta si editata la Paris, revista se vinde in SUA. Plimpton i-a adus in paginile pe ei si i-a transportat in constiinta publica de peste ocean pe Antoine Blondin, Montherlant, Francois Mauriac, Cocteau, Céline, Jean Genet, Simenon, Francoise Sagan. A ilustrat-o sclipitor cu desene inedite, descoperite personal la Paris, ale unor Matisse, Picasso, Toulouse Lautrec sau Cocteau. A chemat apoi in ajutor artisti americani (pe atunci) tineri precum Christo, Andy Warhol, Rauschenberg sau De Kooning. Paris Review nu publica critica literara ci doar fictiune. Aici si-au vazut tiparite primele versiuni ale unor romane devenite in timp celebre Faulkner, Dos Passos, Nabokov, Graham Greene, Truman Capote dar si Alberto Moravia sau Sammuel Becket. In matca mitica a revistei se vor varsa texte inedite ale unor Henry Miller, Ezra Pound, Neruda, Borges, Michaux, Salman Rushdie, Saul Bellow si cati altii. Printre cei care au debutat aici si i-au ramas fideli: Kerouac, Philip Roth, V.S. Naipaul, George Steiner. Din pacate, iata, din lipsa de spatiu, trebuie doar sa trecem in revista numele dintr-o revista netrecatoare.



Intre timp, Plimpton si-a scris si opera: despre Out of my League, Hemingway spunea ca este o lovitura de maestru iar Paper Lion, cel de-al doilea op al autorului este vandut in America in 5 milioane de exemplare. Intre timp joaca football american in pozitia de quarterback cu Leii din Detroit, baschet cu Boston Celtics, hockey cu Boston Bruins, atinge performanta la golf, lupte si box. Mai este sI actor de cinema (Lawrence din Arabia, Rio Lobo, Nixon sau Good Will Hunting) si, ca sa nu se spuna ca nu a incercat chiar totul, a cantat la trianglu in Filarmonica din Boston, sub conducerea lui Leonard Bernstein.