Vivendi rateaza estimarile

Ziarul Financiar 01.08.2003


Grupul media Vivendi Universal a raportat ieri declinul incasarilor pe al doilea trimestru, din cauza ca dezvoltarea diviziei de telecomunicatii nu a reusit sa contracareze contractiile inregistrate la diviziile de muzica, divertisment si televiziune platita.



Vivendi a dat vina pe deprecierea cursului de schimb al dolarului si pe evolutia exceptionala din al doilea trimestru din 2002, pentru a explica partial declinul incasarilor. Compania a precizat ca isi va indeplini obiectivul pentru acest an, de ameliorare a profitului operational, a situatiei de cash-flow si a perceptiei externe.



Vanzarile au fost in acest trimestru de doar 7 miliarde euro (6,1 miliarde dolari), nici jumatate din nivelul aceluiasi trimestru din 2002, de 15,3 miliarde euro. Per formanta Vivendi nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor analistilor, care au estimat vanzari medii de 6,3 miliarde euro. Grupul franco-american a tot vandut din active in ultima vreme, pentru a mai reduce din datorii, si se afla acum in mijlocul unei licitatii pentru divizia sa de divertisment. Vanzarile acestei ramuri au scazut cu 15% fata de trimestrul doi al anului trecut, dar facand abstractie de influenta cursului de schimb, declinul a fost de doar patru procente, spun surse din cadrul grupului.