Irakul a reluat exporturile de petrol

Ziarul Financiar 24.06.2003


Autoritatile din Irak au reluat exporturile de petrol care pleaca din portul turcesc Ceyhan, la sfarsitul saptamanii trecute, navele fiind incarcate cu rezervele stocate in acest terminal mediteranean, a anuntat agentia de stiri Anatolia, citata de Reuters. Un vas turcesc cu o incarcatura de un milion de barili de petrol a plecat catre rafinariile Tupras din localitatile Izmit si Izmir, situate in vestul Turciei.#leadend# Compania Tupras este una din cele sase firme care au incheiat pana acum contracte cu autoritatile irakiene instalate la Bagdad dupa incheierea conflictului militar. Rezervele din portul Ceyhan se ridica la aproximativ opt milioane de barili si provin din campurile petrolifere de la Kirkuk, din nordul Irakului. Pan a in prezent, oleoductul care face legatura dintre cele doua locatii nu si-a reluat activitatea. Saptamana trecuta, aceasta conducta a fost afectata de un incendiu si de o serie de explozii. Potrivit ministerului irakian al Petrolului, autoritatile au remediat deja defectiunile provocate. Ministrul irakian al Petrolului, Thamir Ghadhban, a anuntat ca activitatea de export va fi reluata, pana la sfarsitul lunii, si in portul irakian Mina al-Bakr, din Golful Persic. Mediafax