Dresul Busuiocului S.A.

Autor: Lucian Mîndruţă 12.05.2003

Motto: "Aici este bugetul comunei. Daca vreti ca acest pix sa il scrie mai mare, votati cum trebuie" - Nicolae Mischie, seful PSD Gorj, explicand unor sateni de ce e bine sa votezi cu partidul de guvernamant

Dl. Nicolae Mischie n-a auzit, cu siguranta, de semnificatia cuvantului copyrighter. Nici n-are nevoie: domnia sa e politician. Ce scoate pe gura e de la sine inteles mobilizator si usor de tinut minte - chiar si pentru cei mai grei de cap. Cand greseste, domnia sa n-are sa se teama ca nu-si mai vinde marfa sau ca-si pierde ratingul: in fond, cei care-l voteaza nu se uita la lucruri asa marunte...
Problema apare insa atunci cand emisiile verbale ale alesilor nostri depasesc normele de poluare Euro 4. Ori, daca preferati o alta comparatie, atunci cand, in linistea de la masa comuna europeana, invitatul din Est (ultimul scaun pe stanga, in fundul salii) soarbe zgomotos supa de sparanghel.
Ca sa nu ne-auzim vorbe, n-as zice ca l-am prins chiar pe dl. Mischie cu lingura-n gura. Erorile acestea de comunicare, ca sa le dam un nume mai simpatic, sunt mai degraba o tendinta larga in randurile vioaiei noastre clase politice, care, pe masura ce alegerile se apropie, simte nevoia sa iasa din rand cu forte proprii. De ce, cand ar avea bani sa plateasca writeri - adica scriitori de discursuri, care stiu foarte bine sa lucreze cu materialul clientului?
Mare mister. Mai ales ca, alminteri, alesii s-au obisnuit ca pana si lustruitul oglinzii la masina sa cada in sarcina unui angajat - specializat sase luni in Uzina de Oglinzi de Masina de la Montreuil. Sigur, un copyrigher ori o agentie de PR din Romania costa ceva bani, insa asta ne-ar scuti de plata unor agentii mai scumpe, din strainatate, care trebuie sa explice din cand in cand publicului european ca, totusi, romanii si democratia lor nu sunt ceea ce par a fi. Pentru politicieni, ar fi pur si simplu o taxa pe succesul la publicul cu care s-au obisnuit, iar pentru noi, ceilalti, o asigurare ca ne vom aduce aminte mai rar in ce tara traim, de fapt.
Nu e clar daca toata lumea vede avantajele economice ale dregerii busuiocului in familie. Ar trebui, mai ales ca pastrarea aparentelor e singurul efort pe care il putem face in deplin consens, de la stanga la dreapta spectrului politic. In plus, schimbarea la suprafata e preferabila nici unei schimbari - macar putem arata strainatatii ca am lucrat la ceva in vremea asta.
Tocmai de aceea, in perspectiva lui 2007, ar fi frumos sa aratam lumii ca dl. Mischie a invatat sa nu mai vorbeasca pe fata de taierea bugetelor pentru primarii care nu-i pupa mana, ca dl. Vanghelie poate sa-si pastreze in intimitate durerea in cot fata de Curtea de Conturi si ca dl. Serban Nicolae de la Cotroceni ar putea sa accepte un alt termen decat "smenar" cu referire la jurnalisti. Sa zicem "parteneri in procesul de comunicare institutionala"? Cam lung, ne trebuie ceva in genul Joe - incredibil de irezistibil!
Dar sa lasam gluma, mai ales ca treaba e serioasa. V-o pot spune sute de studenti la Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative, care se pregatesc sa iasa la pensie direct dupa banchetul de absolvire. Pentru ei, politicianul care se si sfatuieste cu cineva inainte sa vorbeasca ar putea fi echivalentul subventiei de la Combinatul Resita: ar insemna pur si simplu o slujba. Un salariu, un mic impuls la cresterea PIB-ului. Si - tocmai aici devine simpatic - totul, doar din vorbe. Cine (din opozitie) spunea ca nu se poate?