Datoria amintirii. Calendarul persecutiei religioase in tarile comuniste (I)

Cartea, in curs de aparitie la Editura Masina de Scris, este o culegere de marturii, evocari, scrisori, documente, extrase din presa, relatari ale unor evenimente - toate ordonate cronologic si astfel asamblate incat sa dea o imagine concludenta despre anvergura persecutiei bisericilor, a clerului si a credinciosilor in tarile din Est, de la instalarea sistemului comunist si pana la falimentul acestuia. Autorul lucrarii, Sergiu Grossu (nascut pe 14 noiembrie 1920 in satul Culbota, judetul Balti, Basarabia), a fost el insusi unul dintre credinciosii reactivi care au cunoscut din experienta proprie metodele si efectele persecutiei religioase.
Pentru activitatea sa anticomunista din timpul ultimului razboi mondial (a fost redactor la ziarele "Basarabia" si "Transnistria"), dar mai ales pentru militantismul religios, a fost arestat la 7 martie 1959, torturat in timpul anchetei, care a durat trei luni, si condamnat la 12 ani temnita grea, ca "dusman al poporului". Dat orita credintei in Dumnezeu, a suportat mai usor anii de inchisoare (la Uranus, Malmaison, Jilava, Luciu Giurgeni, Stramba, Periprava, Gradina) si chiar a compus in temnita poeme din ciclul "Univers simfonic". Inca inainte de a fi arestat, Sergiu Grossu - licentiat in filosofie si filologie - a refuzat postul de profesor, pentru ca nu voia sa intre in oastea dascalilor obedienti fata de regimul comunist, care ii educa pe elevi in spiritul ateismului. Dupa eliberarea din inchisoare - in 1964 -, a trecut printr-o perioada de privatiuni, reusind cu dificultate sa lucreze, pentru a-si castiga existenta, in intreprinderi si pe santiere de constructii, unde a prestat munci sub nivelul pregatirii sale.
In 1969 s-a refugiat in Franta, impreuna cu sotia, Nicoleta Valeria, si ea fost condamnat politic. In exil, sotii Grossu au activat intens pentru apararea libertatilor democratice si mai ales a celor religioase din tarile comuniste. Au editat reviste, au fondat asociatii, au fost prezenti in emisiuni radiofonice si de televiziune, au participat la numeroase conferinte in care au dezvaluit atrocitatea regimurilor comuniste. La 18 ianuarie 1996, Sergiu Grossu a revenit la Bucuresti, dupa 27 de ani de absenta, cu sicriul in care se afla corpul neinsufletit al sotiei sale, pentru a indeplini dorinta acesteia de a fi inmormantata in Romania. In prezent, Sergiu Grossu continua sa-si ajute semenii cu acelasi devotament. A creat si a sustinut edituri, fundatii, asociatii (inclusiv la Chisinau) al caror scop este sa faca in asa fel incat sa nu se uite ce a insemnat comunismul pentru o parte a lumii si sa grabeasca redresarea morala a oamenilor prin credinta, educatie civica si patriotica, dupa mutilarea produsa in anii comunismului. Sergiu Grossu este si un autor prolific, bibliografia sa incluzand volume de poezie, proza, eseuri. Cartea din care reproducem fragmentele de fata s-a compus din insemnarile publicate ani la rand de Sergiu Grossu in revista "Catacombes", aparuta si difuzata la Paris.
5 IANUARIE 1972. A avut loc, la Moscova, procesul, cu usile inchise, al tanarului scriitor contestatar sovietic Vladimir Bukovski, condamnat la 2 ani de inchisoare, 5 ani de munca fortata si 5 ani de exil pentru asa-zise "activitati antisovietice". In declaratia finala, Bukovski a spus: "Societatea noastra e bolnava. E bolnava de frica pe care ne-a lasat-o mostenire epoca stalinista. Totusi, ea incepe sa-si deschida ochii. Oricat timp as fi intemnitat, in carcera sau in inchisoare, niciodata nu-mi voi renega convingerile... Niciodata nu voi inceta sa lupt pentru legalitate si pentru dreptate. Nu regret decat un singur lucru, ca foarte scurtul interval de timp - un an, doua luni, trei zile - in care am trait in libertate nu mi-a permis sa fac mai mult pentru a-mi apara convingerile".     
12 IANUARIE 1977. Una dintre colaboratoarele grupului de supraveghere a aplicarii acordurilor de la Helsinki, fondat de Iuri Orlov, prezenta astfel situatia comunitatilor penticostale din Nahoda, din regiunea Vladivostok: "Am vizitat doua comunitati, una din Staro-Titarovka si cealalta din  Nahoda care sunt printre cele mai reprezentative in ceea ce priveste dorinta penticostalilor de a parasi U.R.S.S. Comunitatea penticostalilor din Nahoda numara in jur de 300 de membri adulti. Ea a aparut ca urmare a persecutiilor care i-a obligat pe penticostali sa se deplaseze din oras in oras. Incercand sa scape de condamnarile la detentie cu care erau amenintati, penticostalii si familiile lor (familii numeroase cu 7 pana la 10 copii) au traversat intregul teritoriu al U.R.S.S., de la Marea Neagra, pana la Marea Japoniei. Ei au trait in Asia centrala, in Siberia, la Barnaul. In orasele acestor regiuni exista, de asemenea, comunitati de penticostali care vor sa paraseasca U.R.S.S. Numarul lor ajunge la 5.000 de persoane, in total. Timp de aproape 60 de ani ei au fugit de persecutii, ratacind din oras in oras. Astazi acest element este esential pentru dorinta lor de a parasi U.R.S.S. "Nu mai exista un loc unde sa fuga - a declarat V.F. Petrusev, membru al Consiliului pentru emigrari al comunitatii din Nahoda - dincolo este oceanul. " (...) Nu exista nici o indoiala ca autoritatile vor trece curand la un atac deschis contra acestor comunitati, mai ales contra acelora ai caror membri fac efortul, cu ajutorul Grupului  de supraveghere a aplicarii acordurilor de la Helsinki, de a informa opinia publica asupra situatiei acestor comunitati de credinciosi.
13 IANUARIE 1972. Tribunalul poporului a judecat, la Nojoji Akmen, procesul intentat unei septuagenare, Kleopa Biciucaite, din Zagare, Lituania. Ea a fost gasita vinovata de infractiune fata de legile sovietice, pentru ca le-a transmis unor copii primele cunostinte religioase. Au fost audiati 27 de martori care sa-i confirme vinovatia, in cea mai mare parte copii de la 7 la 14 ani. Avand in vedere ca Biciucaite a recunoscut chiar ea ca timp de 6 zile, in iulie 1971, i-a invatat rugaciuni pe copii, aceste marturii s-au dovedit inutile. Ba chiar au constituit un obstacol in derularea procesului, pentru ca martorii-copii au facut declaratii extrem de contradictorii. Constatand ca, in timp ce unii afirmau un lucru, ceilalti sustineau contrariul, judecatorul a avut ideea de a masura nivelul maturitatii politice a copiilor, intreband cati faceau parte din organizatia de pionieri. Dar numai 4 dintre copii au declarat ca fac parte dintr-o organizatie de pionieri. In rechizitoriul sau, procurorul a admis, in principiu, ca in Constitutie este recunoscut dreptul fiecarui cetatean de a practica in libertate oricare religie sau de a nu practica nici una. Nimeni nu poate limita acest drept si nu poate exercita constrangeri asupra credinciosilor. Totusi, Uniunea Sovietica combate religia pentru ca nu poate fi de acord cu ceea ce aceasta le flutura cetatenilor pe la varful nasului. Conform Constitutiei, Biserica este separata de Stat si scoala de Biserica. Ignorand aceasta, acuzata Biciucaite i-a invatat pe copii in mod sistematic rugaciuni ca: Tatal nostru, Ave Maria, Crezul, Inger, ingeras  si cele Zece porunci. Uniunea Sovietica nu poate sa permita astfel de situatii, nu poate tolera ca oricine sa poata sa-i invete pe copii lucruri diferite de cele care se invata la scoala. Procurorul i-a acuzat pe profesori de neglijenta, pentru ca n-au reusit sa convinga cat mai multi elevi sa se inscrie in organizatiile de pionieri; el i-a criticat si pe membrii de partid din cauza lipsei lor de vigilenta si pentru ca si copiii lor au luat lectii de religie. In incheiere, procurorul a cerut condamnarea inculpatei la un an de inchisoare. Aceasta, in declaratia pe care a facut-o inainte de pronuntarea sentintei, a spus ca i-a instruit pe copii la cererea parintilor care, nefiind pregatiti sa-si instruiasca propriii copii, au dreptul sa apeleze la o alta persoana care sa se ocupe de instructia copiilor. Este tocmai ceea ce a facut ea. In plus, nu i-a invatat pe copii decat lucruri bune: sa nu fure, sa nu minta, sa-i asculte pe parinti. Tribunalul a condamnat-o pe K. Biciucaite la un an de inchisoare. Dupa pronuntarea sentintei, militienii au retinut-o imediat pe batranica si au dus-o la sediul lor, pentru ca ea sa nu mai poata sa-i invete pe copiii poporului ceea ce doreste poporul.
* Din volumul cu acelasi titlu in pregatire la Editura Masina de Scris

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar