Profit net de doua ori mai mic pentru Rifil Savinesti

Autor: Miruna Lebedencu 31.03.2003

Rifil Savinesti, producator de fire tip lana si fibre sintetice care, potrivit conducerii, detine 40% din piata de profil, a avut anul trecut o cifra de afaceri de 1.621 mld lei (49 mil. dolari), in crestere, in lei, cu 20% fata de 2001. In euro, cifra de afaceri a fost cu 1% mai mica.
"Cu toate acestea, profitul net al societatii a inregistrat o cadere accentuata de la peste 4 mil. dolari in 2001, la 1,6 mil $ in 2002. Caderea inregistrata atat pe piata externa, cat si pe cea interna ne-a obligat sa adaptam structura productiei la cerintele pietei: produse cu un grad de prelucrare mai redus, cu scaderea corespunzatoare a preturilor. In acest fel a fost contracarat efectul pozitiv pe care ar fi trebuit sa-l aiba devalorizarea leu/euro la veniturile din exporturi. Exp rimata in euro, cifra de afaceri a inregistrat o scadere de 1% ", a explicat Ioan Stratila, managerul societatii.
El a mai spus ca la acestea se adauga si cresterea preturilor la utilitati, care au avut niveluri mai mari decat inflatia, precum si impozitele si taxele majorate care au influentat costurile.
Schimbarea de strategie a companiei se vede si in destinatia productiei. Astfel, daca in 2001, a fost exportat un procent de 69% din productie, anul trecut procentul a scazut la 66%. Principalii clienti externi sunt producatorii de tricotaje si comerciantii de fire din SUA, Orientul Mijlociu (Cipru, Israel, Liban), Polonia, Ungaria si Uniunea Europeana - Germania, Franta, Italia, Spania si Grecia.
Societatea are ca actionar unic grupul Fraver din zona Biella Italia, producator de fire acrilice cu 14 fabrici in Europa si SUA in care lucreaza peste 3.000 de angajati. Legatura dintre Rifil si grupul Fraver dateaza din 1973. Rifil a fost prima societate cu capital strain infiintata in Romania in acea perioada, "actionari" fiind Centrala Industriala de Fire Chimice Savinesti, care era si furnizorul de materie prima, si Fraver. Contractul cu investitorii straini a incetat in 1989, moment in care regimul de atunci a decis sa nu mai fie prelungit. In aceste conditii, productia a fost oprita in mai 1989 si, in septembrie acelasi an, societatea a intrat in lichidare. "La inceputul lui 1990 s-a reluat productia si am adus inapoi oamenii care fusesera detasati la Fibrex Savinesti. La sfasitul lui 2001, Centrala de Fire si-a vandut cota de participare la Rifil catre Fraver care, prin majorari succesive de capital si prin cumpararea acestei cote, a devenit proprietarul Rifil", spune directorul general al societatii.
El sustine ca din 1990 si pana anul trecut in companie s-au facut investitii de peste 25 mil. euro, in special in utilaje si echipamente, realizate din fonduri proprii. Compania are in prezent participatii la alte societati romanesti in diferite proportii astfel incat grupul Rifil a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 3.189 mld. lei (96,4 mil. $) fata de 2.600 mld. lei (89,4 mil. $) in 2001.




Participatiile Rifil
* Firmelbo Botosani - producator de fire tip lana, din fibre sintetice si in amestec cu naturale. Societatea a fost preluata prin cumpararea de la FPS, in 1999, a pachetului de actiuni. Rifil detine 84%;
* Romalfa Campulung Moldovenesc - producator de fire tip bumbac - s-a format prin aport de capital al grupului Fraver la Moldofil, societate privatizata prin MEBO in 1993. Romalfa este la randul sau proprietarul societatii Novafil Gura Humorului, fosta Filatura de bumbac Gura Humorului. In plus, Romalfa este actionar al societatii Lonfil Botosani - producatoare de fire tip "chenille" folosite in industria de tesaturi tehnice si imbracaminte. Rifil detine 10% din Romalfa;
* Filatura Buzau - producator de fire fantezie. Rifil detine 86%;
miruna.lebedencu@zf.ro