Olga Greceanu (1880-1978)

Critica de arta apeleaza, in cazul artistelor inca vrednice la varste inaintate, la o galanterie - "mare doamna" a domeniului - ce pare a semnifica in cel mai inalt grad valoric, dar care nu angajeaza decat rareori discutia calitatii. Sintagma "mare doamna" a artelor romanesti e cum nu se poate mai adecvata atunci cand citam numele Olgai Greceanu. Cultura nationala nu cunoaste o personalitate feminina mai completa, in registrul unor preocupari continue majore si cu rezultate esentiale.
Multi pictori romani au avut daru scrisului, insa numai Olga Greceanu a lasat sI opera. NenumaratI pictori din toate starile sociale au zugravit biserici, dar numai Olga Greceanu a impus marele stil, definit in termenii unei inovatii viguroase si durabile. Uni i artisti au facut si munca de cercetatori stiintifici. Olga Greceanu insa are prioritati mondiale, precum temerara "Femmes peintres d'autrefois", cea dintai carte de referinta privitoare la pictoritele cu faima din Antichitate pana in Renastere. Primul si cel mai muncit studiu recuperator, cu acces in biblioteca de istorie a artei europene, scris pana atunci de un roman. Teme religioase au abordat atatia pictori de seama, incat un istoric de arta, care ar trata subiectul, ar avea materie pentru un tom monumental si plin de substanta. Fata de contemporani, Olga Greceanu are, in toata pictura cu fundament ortodox si biblic, un plus remarcabil de fervoare si aplicatie. Artiste care au calatorit, fie spre scolire, fie pentru beneficii de alte naturi, aflam in toate generatiile. Dar daca e sa numim cu majuscule cateva din aceste voiaje-ambasade culturale si chiar ambasade propriu-zise cu un sesizabil profit social si politic, toate poarta numele Olgai Greceanu.
Viata pictoritei a contat pe criterii si importante care ori i-au timorat pe contemporani si urmasi, ori au produs un tip de imunitate, la bine si la sublim, ce trebuie analizata si catalogata intre alte categorii de abateri balcanice de la psihologia normalului. Poate si pentru ca - intr-o vreme cand Romania isi inventaria pana si cele mai marunte genealogii de noblete - Olga Greceanu venea cu o descendenta princiara prestigioasa, poate si datorita controlului castei asupra relatiilor de familie, existenta si arta sa s-au resimtit mereu de unele distantari. Lumea in care a evoluat Olga Greceanu nu avea decat foarte putine legaturi cu aceea unde isi urmau un destin chinuit, pandit in permanenta de esec, marea majoritate a colegilor artisti. Nascuta la Manastirea Namaesti - Muscel (4 august 1890) din Ana, fiica de boieri, si Henric de Skrszewski, conte polonez, si facandu-si liceul la Institutul Skrszewski, al mamei sale, plecand apoi in lungi calatorii de studii in Germania, Elvetia si Belgia, pentru specializare in Fizico-Chimice, juna copila de casa mare doreste sa faca si Belle Artele, la LiA„?ge. Cum a doua profesie o atrage mai mult, nu numai ca devine pictorita, dar in 1914 organizeaza, impreuna cu Cecilia Cutescu-Storck, prietena din acelasi rang social, prima "Expozitie nationala a femeilor pictore". Calatoreste enorm pentru a se perfectiona in tehnicile frescei (la Florenta), pentru a cunoaste si alte cariere de artiste compatibile in puteri si aspiratii - in Statele Unite, in tarile Nordice, in Franta - infiinteaza, cu Nina Arbore, un Sindicat al Artelor Frumoase si tot cu Nina Arbore, fiica faimosului hatman basarabean, organizeaza o expozitie la New York, fapt ce-i va deschide multe usi, ulterior chiar si pe aceea a sotiei presedintelui Roosevelt. Cartile publicate de Olga Greceanu sau ramase in manuscris ne coplesesc prin cuprinderi si seriozitate: "Compozitia murala", "Cula de la Maldaresti", "Specificul National in arta" - cu un indemn regal in prefata - "Bucurestii..." (monografie), studiul "Renasterea picturii romanesti", Jurnalul "Pe urmele pasilor tai, Iisuse" - un memorial de calatorie si regasire spirituala in teritoriile biblice - romanele "Vreau" si "Crima lui Jutabel Ben-Eber", ultimul o foarte ambitioasa evocare istorica si religioasa. Artista a publicat de asemenea o serie de articole cu impact la intelectualitate, a obtinut dreptul sacru - rarissim pentru o femeie - de a conferentia in catedrale, a expus pictura la Tinerimea Artistica, la Saloanele Oficiale. Ultima sa expozitie, pasamite cu caracter retrospectiv, a avut loc in 1974. Dar o expozitie epurata de orice opera care ar fi amintit de preocuparile de reper ale aristocratei, de dominanta religioasa si de romanismul ei cu tuseu bizantin, care a impresionat candva atat de pretentiosul mediu artistic new-yorkez. Cine si din ce motive va fi regizat ultima iesire in lume a batranei mari doamne, niciodata prezente in "Anuale colective" si "personale" dupa 1948, e un mister. Cum tot mister ramane si faptul ca, la cat trecut de elita avea, a scapat totusi de corectiile justitiei bolsevice.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar