AVAB are hotel la Sinaia: Holiday Inn

Autor: Bogdan Neagu 29.01.2003

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) va prelua de la jumatatea lunii februarie hotelul Holiday Inn (fostul Mara) din Sinaia, in incercarea de a recupera o datorie in valoare de 27,8 mil. $.
Hotelul, clasificat la patru stele, apartine societatii Mara Investments SA, aflata in procedura de reorganizare judiciara inca de la sfarsitul anului 1998. Firma a luat in 1994 un credit de la Bancorex pe care nu a putut sa-l ramburseze. AVAB a preluat ulterior toate creantele bancii in vederea valorificarii acestora.
Intentia de preluare a activitatii Mara Investments de catre AVAB a fost formulata in urma cu aproape un an, insa sentinta finala s-a pronuntat de-abia saptamana trecuta. AVAB va lua in posesie activul din Sinaia, in vederea valorificarii, si il va administra, iar statul devine proprietarul hotelului.
"In prezent, cautam o echipa de management care sa maximizeze profiturile hotelului. Vom organiza o selectie la care, probabil, principalul criteriu va fi cine poate garanta obtinerea celor mai bune rezultate", a spus Ziarului Financiar Mircea Ursache, vicepresedintele AVAB.
In acest moment, hotelul este administrat de Mara Investments, care a semnat un contract de franciza cu lantul hotelier Six Continents (care detine marca Holiday Inn) pe 20 de ani. Reprezentantii companiei internationale pot denunta unilateral contractul, daca intervin schimbari la nivelul conducerii, a precizat Andrei Cozma, director executiv al Mara Investments.
"Am putea pastra marca Holiday Inn, cu conditia sa fie de acrod cei de la Six Continents, insa oricine va fi interesat sa preia administrarea hotelului poate participa la licitatie, chiar daca se numara printre concurentii grupului britanic", a mai spus Ursache.
Pe de alta parte, reprezentantul Mara Investments inca nu stia sigur daca hotelul va fi preluat de catre AVAB. "Nu suntem intru totul de acord cu cele afirmate de AVAB si nici nu am fost instiintati de decizia justitiei", a declarat Cozma pentru Ziarul Financiar.
Cei doi sunt de acord insa ca vanzarea pe piata nu este o solutie viabila. "Vom solicita o evaluare a hotelului de la o companie de evaluare agreata pentru a vedea situatia acestuia, insa nu cred ca pe piata hotelul ar face mai mult de 5-6 milioane de dolari", considera Ursache. Cozma sustine, de asemenea, ca reorganizarea este o solutie mai viabila decat vanzarea pe piata. Planul de reorganizare nu a fost insa nici acum aprobat, din cauza mai multor modificari suferite pe parcursul ultimilor ani.
Mara Investments a contractat un credit pe zece ani de la Bancorex in 1994. Datoriile societatii fata de AVAB reprezinta peste 90% din totalul datoriilor firmei.