Investitor german la Mecanica Marsa

Ziarul Financiar 19.12.2002

Asociatia Salariatilor de la Mecanica Marsa din judetul Sibiu a depus impreuna cu compania germana Oehler Maschinen singura oferta pentru privatizarea societatii, se arata intr-un comunicat al Autoritatii pentru Privatizare. Autoritatea pentru Privatizare a scos vanzare la sfarsitul lunii octombrie prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, 83,19% din capitalul social al societatii. Mecanica Marsa fabrica si comercializeaza semiremorci, basculante, transcontainere pentru animale sau marfuri, remorci rutiere si agricole, trailere, autobasculante, caroserii pentru camioane si vehicule speciale, precum si diferite componente pentru aceste produse, inclusiv piese de schimb. Privatizarea societatii este inclusa in programul PSAL I, convenit de autoritatile romane cu Banca Mondiala. APA PS detine 83,19% din totalul actiunilor la Mecanica Marsa, SIF Transilvania participa la capitalul social cu 12,81%, in timp ce alti actionari detin 4% din capitalul social. Mediafax