Ungaria scoleste administratia post-Saddam

Ziarul Financiar 19.12.2002

Guvernul ungar a permis, ieri, Statelor Unite sa pregateasca, pe teritoriul Ungariei, circa 3.000 de irakieni, in vederea reorganizarii administratiei irakiene dupa eventuala inlaturare de la putere a lui Saddam Hussein. Incepand din ianuarie, Statele Unite ar putea organiza stagii de pregatire pentru formarea de interpreti si personal logistic, la baza militara Taszar, din sudul Ungariei, a anuntat Zoltan Gal, purtator de cuvant al guvernului. "Este vorba despre un stagiu de pregatire pentru fomarea de interpreti, dar si de personal pentru indeplinirea de functii militare si de politie", a precizat Gal in timpul unei conferinte de presa. Conform acordului, stagiul de pregatire ar putea incepe in luna ianuarie 2003, urmand sa se incheie in luna decembrie a aceluiasi an. Aut oritatile ungare asteapta sosirea a doua grupuri, care urmeaza sa participe la acest stadiu de pregatire, timp de 90 de zile, a adaugat sursa citata, subliniind faptul ca primul grup va ajunge in luna ianuarie. Baza militara de la Taszar, aflata la circa 200 de kilometri sud-est de Budapesta, a mai fost utilizata de fortele americane din Balcani, inainte ca Ungaria sa devina membra NATO in 1999. Aceasta baza este folosita, in prezent, pentru sustinerea trupelor NATO din fosta Iugoslavie. Mediafax