Modelul suedez s-a dus, urmeaza cel portughez

Autor: Ionela Nuta 17.12.2002

Dupa 1990 cei care au preluat puterea au afirmat ca modelul pe care ar trebui sa-l urmeze Romania este cel suedez: un model social-democrat in care rolul statului era important, iar oamenii beneficiau de asistenta financiara din plin. Probabil ca din acest model autoritatile s-au inspirat in primii cinci ani in care nu prea s-a facut nimic important din punct de vedere economic incepand de la restructurare, privatizare sau incurajarea investitiilor straine. In schimb, asigurarea unei asistente financiare populatiei a contat foarte mult chiar daca economia nu putea sustine acest lucru. Dupa cativa ani modelul suedez nu mai era de actualitate. In schimb la ordinea zilei erau discutii privind necesitatea urmarii modelelor americane, franceze sau chiar germane.
Acum, dupa 12 ani de reforma apare un nou model: cel portughez. Economistul sef al Bancii Nationale Valentin Lazea a realizat un studiu in care spune ca asemenarile dintre cele doua tari sunt foarte mari, iar economia romaneasca s-ar putea dezvolta dupa cum s-a dezvoltat si cea portugheza.
"Puteam face comparatii cel putin din trei directii. In primul rand, si noi si ei am avut un deceniu pe care l-am irosit degeaba. Apoi, venim ca si ei dupa 50 de ani de dictatura. Nu in ultimul rand avem aceeasi structura la multe capitole - de la agricultura pana la analfabetism, de exemplu", comenteaza Lazea.
Studiul comparativ dintre Romania si Portugalia arata ca: ambele tari au iesit din regimuri dictatoriale care au durat aproximativ o jumatate de secol; desi se pusesera bazele unor industrii nationale, o mare parte a fortei de munca era , la momentul revolutiei, slab instruita sau dependenta de activitati agricole; in plus mediul extern in deosebi cel economic nu a fost deloc favorabil, cel putin in primii ani ai tranzactiilor expective.
"In Romania primii ani ai tranzatiei nu au marcat o ruptura definitiva cu trecutul, timp de mai multi ani, intre 1989 si 1996, incercandu-se cautarea unei iluzorii <a treia cale> intre socialism si capitalism. Recesiunea economica din 1992, precum si razboaiele din Irak si Iugoslavia nu au fost nici ele  de natura a ajuta la o accelerare a reformelor", spune Lazea.
Daca in Portugalia, PIB nominal/locuitor a stagnat in jurul valorii de 2.500 dolari pana in preajma aderarii la Uniunea Europeana, in Romania acest indicator a stagnat sub 2.000 de dolari in primii 13 ani de reforma.
Cel mai important factor in perioada preaderarii Portugaliei la Uniunea Europeana a fost existenta a circa 2 milioane de locuitori ( aproape 30% din forta de munca activa) care lucrau la un moment dat in strainatate. Banii pe care portughezii ii trimiteau acasa au contribuit din plin la echilibrarea contului curent al balantei de plati. De doi ani de zile si in Romania a inceput sa creasca gradul de emigrare, iar fluxurile financiare devind din ce in ce mai importante. Anul acesta banii trimisi sau adusi  de romanii care lucreaza afara depasesc un miliard de dolari (1,3 miliarde dolari mai exact), iar previziunile sunt de crestere. Ceea ce este interesant este ca acest flux de intrari a depasit investitii straine directe.
Lazea spune ca al doilea factor notabil in succesul economic portughez l-a constituit dezvoltarea turismului. In Romania acest sector incepe de abia acum sa iasa la suprafata dupa un deceniu in care lucrurile au trenat ."Grupuri de interese din domeniu au preferat sa se anihileze si sa se saboteze reciproc, decat sa exploateze aceasta mina de aur a economiei romanesti", arata economistul BNR.
El mentioneaza ca integrarea in UE a Portugaliei s-a facut in conditii mult mai relaxate decat in cazul Romaniei. Dar important de subliniat spune Lazea este ca reformele din Portugalia, fiind intreprinse inauntrul comunitatii europene au beneficiat de un sprijin financiar sanatos.
Ramane de vazut daca Romania va avea aceeasi triectorie pe care Portugalia a avut intre 1982 si 1991.   Modele sunt, dar cea ce este important este cum va fi condusa tara si daca presiunea Uniunii Europene asupra autoritatilor romane de a reforma economia va avea efect.