Doua scenarii de investitii la Petrom

Autor: Sorin Elisei 16.12.2002

Actionarii celei mai mari companii din Romania, SNP Petrom, au decis ca volumul investitiilor minime pe care societatea le va face in urmatorii trei ani sa depinda de cotatia titeiului pe pietele internationale.
Prima varianta ia in calcul o cotatie de 18 dolari pentru un baril, astfel incat investitiile ar urma sa se ridice la 1,2 mld. $ pana in 2005. Pentru 2003, fondurile alocate pentru dezvoltare vor fi de 393 mil. $. A doua varianta a fost bazata pe o cotatie de 13 dolari pentru un baril, caz in care nivelul investitiilor ar urma sa fie de doar 1,03 mld. $, iar pentru 2003 de 345 mil. $. Barilul de titei este cotat acum pe pietele internationale la 28 $, insa cotatia luata in calcul de Petrom include si pretul titeiului autohton, mult inferior.
Valoarea totala a investitiilor realizate de Petrom, de la infiintare pana in prezent, este de 1,8 mld. $, cele mai importante sume fiind alocate pentru activitatile de extractie si rafinare.
Actionarul majoritar al societatii, Ministerul Industriei a semnat recent cu consortiul format din bancile Credit Suisse First Boston si ING Bank contractul de consultanta pentru privatizarea Petrom, tranzactie asteptata in cursul anului viitor.
Anul viitor Petrom estimeaza ca va inregistra o cifra de afaceri de circa 75.000 miliarde lei (2,01 mld. $), in timp ce profitul brut va fi de 2.490 miliarde lei (67 mil. $). SNP va incheia acest an cu un profit brut de 3.361 miliarde lei (circa 102 mil. $), cu 35 mil. $ mai mult ca previziunile pentru anul viitor, si cu o cifra de afaceri de peste 67.000 miliarde lei (2,03 mld. $).
In 2001, Petrom raporta un profit brut de 4.318 miliarde lei (148,5 mil. $) si o cifra de afaceri de circa 56.000 miliarde lei (1,92 mld. $).
In ceea ce priveste profitul net, pentru 2003 estimarile SNP indica suma de aproximativ 1.900 miliarde lei (51,3 mil. $).
Anul acesta, profitul net realizat de Petrom in primele noua luni se ridica la 1.487 miliarde lei (45,1 mil. $). In 2001, profitul net a depasit 2.700 miliarde lei (93,4 mil. $), aproape dublu fata de performantele estimate pentru anul viitor.
Tranzactiile cu actiuni SNP vor fi reluate incepand de astazi, ultima cotatie fiind de 1.000 de lei/titlu. La aceasta valoare, capitalizarea bursiera a companiei este de 1,12 mld. $.