Un mic Versailles romanesc

Orasul cel mai cautat de lumea buna de la 1900 era Sinaia. Din mai pana in noiembrie, aici, langa familia regala, venea toata aristocratia vremii, iar orasul de la poalele Bucegilor devenea un mic Versailles romanesc. In vecinatatea Pelesului, inainte si dupa 1900 incep sa apara vile (cuvant folosit dupa razboi).
Mai intai si-a construit una printul Dimitrie Ghica (Beizadea Mitica), primul efor al Eparhiei Spitalelor, apoi Nicolae Blaremberg. Dupa ei - Slatineanu, Costinescu, Stirbey, Lahovari, dr. Stoicescu, V.A. Urechia, Argetoianu, Take Ionescu, dr. Urlateanu, dr. Angelescu, N. Filipescu, Gh. Cantacuzino, Procopiu, Luther, Bragadiru...
Noua burghezie se alatura vechii aristocratii. Vile frumoase, stiluri diferite, o ambianta reconfortanta. Apo i hoteluri: Palace, Regal, Ungarth, Caraiman... La acesta din urma trageau ministrii straini acreditati in Romania.
Cristache Ciolac distra lumea cu romantele la moda. Ungarth organiza in fiecare sambata baluri. Orchestra simfonica a lui Dinicu nu lipsea nici ea. La palatul regal se organizau, cu sau fara protocol, dejunuri si ospete... Toate acestea intrasera in obiceiurile fiecarei veri. Sinaia era "locul de predilectie al boierilor, in care macofanii nu erau admisi decat cel mult douazeci si patru de ore sa dea o raita prin fata castelului si sa manance la umbra de brad", cum scria Radu D. Rosetti intr-o savuroasa evocare.
Intre cei care veneau la Sinaia erau si oameni de litere. Alecu Urechia si fratele sau Nestor scriu incantatoare pagini despre Bucegi. Scriitoarea de limba germana Bucura Dumbravala Sinaia scrie romanele sale "Haiducul" si "Pandurul", inspirandu-se din legenda lui Iancu Jianu si faptele lui Tudor din Vladimiri. C. Dobrogeanu-Gherea, proprietarul rastaurantului Garii din Ploiesti, isi luase si o vila la Sinaia - Albulet, numita astfel dupa vechiul ei proprietar.
Indemnat de Gherea si de Urechia, la Sinaia incepe sa-si aduca familia vara si I.L. Caragiale, inchiriind o casuta de la sotii Gentilini, in cartierul Izvor. Dramaturgul isi amenajeaza in curtea casei inchiriate un fel de cabana din scanduri, sumar mobilata. Dar rar avea chef de scris la Sinaia. Lui Caragiale nu-i placea muntele. Spunea mereu ca inaltimile ii dau ameteli. Fiica sa, Ecaterina Logardi, povesteste ca a mers odata pana la Sfanta Ana, langa stana regala. Si aventura a fost "o catastrofa". "Cu mare greutate, legat la ochi si dus de mana ca un orb, a putut sa coboare spre casa".
Cand locuia la Sinaia - vorba vine "locuia", pentru ca venea, isi lasa familia si pleca inapoi la Bucuresti, pentru a se intoarce seara -, cand era la Sinaia deci, in vara lui 1901, "tragea" la magazinul de coloniale "Paradis", al lui Gh. Matheescu, mai tarziu primar al orasului, mare filatelist. I-a si facut acestuia reclama magazinului in versuri, la cerere, desigur, pe care fericitul proprietar le publica in "Moftul roman".
Afluenta vilegiaturistilor si a turistilor la Sinaia este pentru I.L. Caragiale subiectul a patru dintre "Momentele" sale, scrise intre 1899-1901, pe care le publica in "Universul" pentru 25 de lei "bucata".
In "Intarziere", el descrie o calatorie de la Sinaia la Bucuresti in compania unei frumoase, dar cam nevricoase bucurestence, o calatorie cu trenul accelerat care pleca de la Sinaia la 6 si 8 minute si ajungea la Bucuresti la 9 si 10 minute (in cazul de fata, nu ajunge la timp pentru ca intarzie).
In "Amicul X...", prezinta un suetar, adica unul care vorbeste vrute si nevrute si care se lauda mereu ca ii cunoaste pe toti oamenii publici ai tarii, numindu-i pe numele lor mic: Nicu (Filipescu), Barbu (Delavrancea), Take (Ionescu), Costica (Arion) s.a. Ca eroul de mai tarziu al lui E. Lovinescu din "Memorii", suetarul lui Caragiale termina cu replica: "Eu i-am spus: <<Ghenerale, nu te grabi!>>". Si, de ce n-am recunoaste, indivizi de acest gen intalnim pretutindeni.
In "Ultima ora", actiunea se petrece in parcul de la Sinaia, unde circula tot felul de zvonuri, care de care mai fanteziste. Un reporter aflat acolo le da crezare si se duce si da o depesa la Bucuresti pentru "ultima ora". Schita este, vorba lui Serban Cioculescu, "sarja cea mai spirituala din cate s-au scris la noi pe tema neseriozitatii presei de informatie".
Schita "La Peles" infatiseaza snobismul dinastic. O familie locala e invitata la castel. Pregatiri peste pregatiri, presarate cu laitmotivul: "Unde-i dobitoaca?", denumita astfel fiind, fireste, servitoarea.
Burghezia romana "si-a gasit" in Caragiale cel mai inteligent si caustic "detractor". Poate cea mai izbutita schita caragialeana cu loc de desfasurare la Sinaia ramane "Tren de placere". Familia Georgescu - sot, sotie, baietasul lor de cinci ani in uniforma de vanatori "ca printul Carol", mamitica, coana soacra, cu totii ajunsi la Sinaia - se razleteste. Apare si un locotenent, Misu, care o insoteste pe tanara nevasta plecata "in banda" la Urlatoare si care le canta "menuetul lui Pederaski".
In aceasta schita, Caragiale face si o descriere a orasului, destul de putin poetica, s-o recunoastem: "Pentru cine nu e deprins sa se catere pe munti, putand trece ca o capra din Valea Prahovei in a Ialomitei, Sinaia nu se poate compara mai nimerit decat cu un stomac; o incapere mai mult sau mai putin larga, avand doua deschizaturi destul de stramte. Te-a inghitit o data Sinaia, nu mai poti iesi decat ori pe sus, spre miazanoapte, catre Predeal, ori spre jos, spre miazazi, catre Comarnic".

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar