Bush soseste in Europa

Autor: Gabriel Barliga 12.06.2001


Mii de spanioli au demonstrat pe strazile Madridului in semn de protest fata de vizita presedintelui american George W. Bush in Spania, ca parte a turneului european al acestuia, relateaza CNN.

Aproape 3.000 de protestatari au blocat centrul orasului, manifestand impotriva embargourilor impuse de americani Cubei si Irakului, impotriva scutului antiracheta (NMD), a pedepsei cu moartea si a deciziei lui Bush de a respinge Tratatul de la Kyoto privind incalzirea climei.

Bush soseste astazi in Spania, in prima etapa a unui turneu european care mai cuprinde Belgia, Suedia, Polonia si Slovenia. Presedintele american se va intalni pentru prima oara cu liderii Uniunii Europene si ai NATO, iar vizita in Slovenia include primul summit cu omologul sau rus, Vladimir Putin.

Bush va incerca in primul rand sa invinga scepticismul european legat de NMD si confuzia legata de viitorul trupelor americane in Balcani.