Actionari de la Baile Felix, furati de un broker pe RASDAQ

Autori: Dan Stroe , Emil Lazar 02.04.2001


Directorul si agentul de valori mobiliare de la sucursala Oradea de la societatii de valori mobiliare (SVM) Broker din Cluj, Lucian Simut, este cercetat in stare de libertate pentru ca ar fi lasat fara actiuni aproape 100 de actionari de la societatea hoteliera Turism Felix din statiunea Baile Felix. Societate este cotata pe piata RASDAQ. Nu este pentru prima data cand pe piata RASDAQ se inregistreaza furturi de actiuni.

Lucian Simut este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor persoanei, fals intelectual si uz de fals. Potrivit politistilor, in perioada iulie-octombrie 2000, brokerul oradean a castigat peste 110 milioane de lei printr-o simpla operatiune pe calculator.

Ca director la sucursala oradeana a SVM Broker din Cluj, el si-a procurat lista actionarilor de la Baile Felix. Apoi, folosind datele personale ale acestora, respectiv codul numeric personal, opera in calculator, facand dispozitii de plata false, prin care se atesta ca acei actionari i-ar fi vandut lui actiunile.

Listele falsificate de broker erau trimise apoi la sediul SVM Broker din Cluj, careia Simut ii cerea banii pe care pretindea ca i-ar fi platit detinatorilor de actiuni. Pana acum, politia a descoperit 3.675 de actiuni vandute de Simut fara stirea detinatorilor legali, 92 de actionari afland ca nu mai au actiuni, dar se banuieste ca numarul celor inselati este mult mai mare.

Un certificat de actionar la Baile Felix ajunsese, la un moment dat, sa valoreze pana la 1.500.000 de lei. Presedintele societatii de brokeraj Broker Cluj nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzatiile aduse brokerului sau. Baile Felix are un capital social de 69,6 miliarde de lei, cu o valoare nominala a actiuni de 25.000 de lei.

Statul este actionarul majoritar. Anul trecut grupul oradean condus de fratii Micula, Rieni Europeean Drinks SA, a fost raportat in luna noiembrie ca detinand un pachet de 7% din actiunile Baile Felix.

De-a lungul anilor pe piata RASDAQ s-au mai inregistrat furturi de actiuni si vanzarea acestora fara acordul detinatorilor. In 1999 s-a inregistrat cel mai mare scandal cand s-au furat actiuni in valoare de cateva miliarde de lei.

Actiunile s-au furat din registrele actionarilor. Pachetele de actiuni furate erau transferate prin cateva societati de brokeraj astfel incat banii sa fie incasati.

Anul trecut pe piata RSDAQ s-a mai inregistrat un scandal legat de imprumuturile garantate cu actiuni. Persoana cea mai implicata, Catalin Belu, zis "Procuroru" a fugit fiind dat in urmarire generala.