Afacerile Eurofinances si Conpet, in vizorul Guvernului

Autor: Amelia Tue 22.06.2000


aeful Departamentului de Control al Guvernului, Ion Paduraru, a afirmat ca nu crede ca firma Eurofinances putea realiza programul de investitii energetice angajat in judetele Gorj si Valcea, conform OG 18/2000, deoarece in 1999 firma a avut o cifra de afaceri de numai 56 milioane lei.

Eurofinances a intrat inmijlocul unui scandal privind derularea unor credite de milioane de $ pentru finantarea infrastructurii in zonele defavorizate.

Departamentul de Control al guvernului spune ca, pe langa firma Eurofinances, au existat si alti ofertanti pentru derularea unui program special de reabilitare a zonelor miniere finantat de Uniunea Europeana si presupune ca, in cazul mentinerii acestei firme, finantarea sa nu beneficieze de garantia statului.

Companii de electricitate din Spania, Germania si Belgia facusera oferte pentru derularea acestui proiect, insa nota de fundamentare a ordonantei 18/2000, elaborata de Ministerul Industriilor si Comertului, si de Agentia de Dezvoltare a Zonelor Miniere mentioneaza firma Eurofinances ca fiind unicul ofertant, a anuntat ieri seful DCG, Ion Paduraru.

"In aceste conditii se impune obligativitatea organizarii unei licitatii pentru implementarea programului special", a subliniat Paduraru.

In alta ordine de idei, conform rapoartelor DCG, FPS si Agentia Resurselor Minerale nu au depus eforturi suficiente pentru trecerea in proprietatea publica a statului a sistemului de transport prin conducte din patrimoniul Conpet Ploiesti, ceea ce a dus la prejudicierea statului de importante sume de bani.

"?inand cont de prevederile Legii petrolului si de art.135 din Constitutie, noi apreciem ca incepand cu data aplicarii HG 234 privind infiintarea SNP-Petrom, fosta Companie Romana de Petrol, acesta nu mai gestioneaza actiunile proprietatii de stat transmise de FPS cu titlu de administrare, in procent de de 51% din actiunile societatii CONPET Ploiesti", a mai spus Murgea.